Noua lege privind regimul armelor şi muniţiilor a introdus cazierul judiciar „curat“ şi avizul psihologic drept criterii pentru obţinerea permisului de armă neletală. Cei care deţin deja pistoale cu aer comprimat au şase luni la dispoziţie să se prezinte la poliţie pentru a intra în legalitate, conform noilor norme.
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri ordonanţa de urgenţă care modifică regimul armelor şi muniţiilor în România şi prin care se impun condiţii severe privind procurarea armelor neletale. Comparativ cu fostul cadru juridic, când permisul se obţinea în baza unei simple notificări, noua ordonanţă le permite poliţiştilor un control riguros al cumpărării, deţinerii, portului şi uzului armelor neletale.
„Am avut un caz, când un bărbat cu 17 ani de închisoare săvârşiţi pentru un omor deosebit de grav a vrut pistol şi a obţinut permisul. Noul cadru legislativ ne permite să împiedicăm persoanele cu antecedente penale, care au fost condamnate în trecut pentru fapte antisociale, să îşi procure pistoale cu aer comprimat, puşti sau pistoale cu gaze“, a declarat comisarul-şef Nelu Gruia, şeful Biroului Arme, Explozibili şi Substanţe Toxice (AEST) din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj.
Se cer cazierul şi avizul psihologic
Atât certificatul de deţinător, cât şi permisul de armă neletală necesită, conform noii legi, cazierul judiciar. „Deşi certificatul de cazier judiciar este alb, vom face verificări în evidenţele noastre pentru că anumite fapte se pot prescrie ori persoana respectivă a obţinut reabilitarea pentru faptele comise“, a explicat comisarul-şef Nelu Gruia.
Condiţiile restrictive sunt prevăzute pentru obţinerea permisului de armă neletală, o premieră fiind avizul psihologic. După notificarea prealabilă, cei interesaţi trebuie să prezinte poliţiei un dosar care să conţină o cerere tip (se completează la poliţie), o fişă medicală tip – arme şi muniţii, dovada eliberată de un cabinet psihologic de specialitate, cazierul, actul de identitate şi chitanţa pentru plata taxei de autorizare-cumpărare armă neletală (110 lei pentru prima armă, cu eliberare în 30-45 de zile, şi 310 lei, pentru eliberare în regim de urgenţă, 15-30 de zile, respectiv 60 de lei, pentru a doua armă în regim normal, 110 lei, în regim de urgenţă). Taxa de autorizare se plăteşte la Trezorerie, în contul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Certificatul de deţinător se obţine pe baza unei notificări (se completează la poliţie), a cazierului judiciar şi unui act de identitate, original şi copie.
Altă schimbare în cadrul legislativ din domeniu îi vizează pe cei care deţin permis şi cumpără a doua armă. E obligatoriu ca şi aceasta să fie înscrisă în permis. Ei trebuie să se prezinte la poliţie cu notificarea, cazierul judiciar, actul de identitate – copie şi original – şi permisul de armă, original şi copie.
Şase luni de graţie
Ordonanţa de urgenţă prevede o perioadă de tranziţie de şase luni, interval în care toţi posesorii de arme neletale trebuie să se prezinte la poliţie pentru intrarea în legalitate, conform noilor reglementări. La expirarea acestei perioade, ei vor avea numai dreptul de a le deţine, nu şi de a le purta sau folosi.
„În cazul în care posesorii armelor nu intră în legalitate conform noii legi, portul în afara propriilor locuinţe şi uzul fără a avea aceste drepturi sunt privite ca infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare“, a avertizat Nelu Gruia. Noua ordonanţă pedepseşte deţinerea sau portul ilegal de armă neletală cu închisoare de la trei luni la un an şi cu închisoare de la şase luni la trei ani uzul de armă. „Condiţiile restrictive vor limita numărul posesorilor de arme. Vom avea foarte mult de lucru cu cei care vor veni să obţină permisele. Multe arme au fost modificate, vândute, împrumutate sau chiar pierdute“, a mai spus şeful Biroului AEST.
În evidenţele IPJ Dolj sunt înregistraţi aproximativ 1.600 de deţinători legali de arme neletale.

