A început să se joace de-a teatrul de păpuşi. A ajutat la crearea lui. A sfârşit prin a-l conduce, pentru ca astăzi să devină spectator în lumea păpuşilor sale.
Era prin 1944. Horia Davidescu absolvea Şcoala de ofiţeri activi de infanterie Bucureşti. Participa în al Doilea Război Mondial. Aproape de Budapesta a fost rănit. A suferit o hemipareză la mâna stângă, aşa că a părăsit câmpul de luptă. După terminarea războiului, problemele au început să apară, tânărul de atunci, scos în cadru disponibil, purtând stigmatul de fost ofiţer. Cu toate acestea însă, în 1949 a absolvit Conservatorul „Cornetti“, secţia pictură. Prin talentul său s-a remarcat încă din anii de şcoală. „Profesorul de desen Ion Hagiescu… a iniţiat un fel de concurs printre elevii săi, de la Clasa de „Arte plastice“ a Conservatorului „Cornetti“, pe tema: „schiţe pentru un paravan necesar unui spectacol de păpuşi“. Dintre toate machetele prezentate, a fost selecţionată cea semnată de Horia Davidescu“, nota Alexandra Davidescu în cartea sa – „Un mic teatru mare“. Joaca
de-a teatrul de păpuşi începuse. „Am crezut întotdeauna că teatrul este un alt fel de şcoală, un mod de a-i face pe oameni mai conştienţi de realitatea în care sunt integraţi, iar în ceea ce-i priveşte pe tineri, o modalitate credibilă şi expresivă de a le răspunde la beneficile lor nelinişti şi curiozităţi. Erau, de altfel, curiozităţi şi nelinişti care mă încercau în primul rând pe mine, având în vedere că pornisem cu toată inocenţa în această „joacă de-a teatrul de păpuşi“, care avea să-mi marcheze definitiv existenţa“, a povestit Horia Davidescu. „Înconjurat de un colectiv de tineri fără o pregătire teoretică în domeniu, pentru că nici nu se făcuse aşa ceva până la noi, ştiam doar că suntem la început de drum şi că menirea noastră este să creăm o lume, lumea copilăriei, cea mai frumoasă, dar şi cea mai grea dintre toate lumile posibile, altfel decât păpuşarii de odinioară, care cutreierau târgurile şi iarmaroacele“, a declarat acelaşi Horia Davidescu.
O colaborare fructuoasă
Mirajul teatrului îi furase. Şi, totuşi, meseria de păpuşar avea tainele ei, care se puteau descoperi doar în timp. Dorinţa care-i mâna era mai puternică, aşa că lupta cu zilele, lunile care treceau avea să fie câştigată de actori. „Se întâmpla ca un colaborator al păpuşilor, actor al Teatrului Naţional, să obosească adesea în mijlocul unei scene, când acţiunea era mai palpitantă, să lase păpuşa jos, exclamând: „Gata! Nu mai pot şi gata!“. Se odihnea o clipă, două, şi păpuşa apărea din nou. Salvatorul acestui moment „de pauză“ era un căţel mânuit de Horia Davidescu, care umplea cu larma lui locul lăsat gol de replică şi mişcare“, a povestit Alexandra Davidescu în „Un mic teatru mare“. Acelaşi Horia Davidescu pe care îl puteai găsi lucrând la o schiţă, creând o păpuşă sau mânuind-o le insufla colegilor involuntar dragostea sa pentru această lume. Cei care i-au împărtăşit sentimentele i s-au alăturat punând în scenă spectacole memorabile, reprezentaţii care se mai joacă şi astăzi. În 1955, o dată cu transformarea secţiei de păpuşi a Teatrului Naţional în teatru independent, Horia Davidescu, creatorul de păpuşi, mânuitorul, scenograful, a devenit director şi regizor, funcţii pe care le va păstra până la pensionare, în 1984. Munca, talentul său şi al echipei pe care a condus-o de-a lungul timpului, puse în slujba teatrului de păpuşi, i-au fost răsplătite, aplauzele de la final i-au umplut sufletul, iar numeroasele premii naţionale şi internaţionale au venit să-i completeze bucuria.
„Într-o carieră de peste patru decenii nu mă pot plânge în privinţa distincţiilor primite atât în ţară, cât şi din străinătate. Trebuie să recunosc că semnele de recunoştinţă venite din partea compatrioţilor mi-au fost întotdeauna mai aproape. Deşi am avut şansa să lucrez ca regizor artistic pe mai multe meridiane, am înfiinţat un teatru de păpuşi în Tripoli (Libia), iar într-o vreme când majoritatea românilor erau sechestraţi în propria ţară am rămas fidel primei mele iubiri – Teatrul de păpuşi din Craiova. În acest sens, premiul UNITER (în 2006, Horia Davidescu şi prietenul şi colaboratorul său de nădejde, Eustaţiu Gregorian, au primit Premiul special pentru teatrul de păpuşi şi marionete – n.r.) vine ca o recunoaştere târzie, dar nu prea târzie pentru o viaţă pe care aş repeta-o fără retuşuri“.
