14.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 septembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateDeschidere de an şcolar la puşcărie

Deschidere de an şcolar la puşcărie

Peste 90 de deţinuţi din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Craiova au fost înscrişi la cursurile şcolare, cel mai în vârstă dintre ei, de 61 de ani, susţinând că doreşte ca până la terminarea pedepsei să promoveze şi clasa a VIII – a.
Potrivit purtătorului de cuvânt al PRMS Craiova, Daniel Barbu, anul acesta, pentru prima oară, au fost înscrise la cursurile şcolii şi 11 femei private de libertate.
"Componenţa claselor nu va fi mixtă. Deţinuţii bărbaţi vor învăţa în corpul principal al şcolii, în trei săli de clasă, amenajate corespunzător la fiecare început de an şcolar. Elevele vor fi instruite într-un spaţiu amenajat în cadrul secţiei de deţinere", a spus Daniel Barbu.
În anul şcolar 2007-2008, au fost înscrişi la cursurile şcolare 94 de deţinuţi, din care 10 în clasa  I  şi 9 în clasa a VIII a. Cel mai în vârstă are 61 de ani şi declară că îşi doreşte ca până la terminarea pedepsei să promoveze şi clasa a VIII a. Acum, acesta a fost înscris în clasa a III a, a mai afirmat Daniel Barbu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS