O persoană a decedat şi opt au fost rănite, în urma unei explozii care a avut loc la parterul unui bloc din Zalău, în această dimineaţă, în jurul orei 7.30.
Din cauza unei acumulări de gaze, pereţii de la parterul blocului au fost spulberaţi. Mai multe persoane au fost rănite. Cele nouă victime – cu vârste între 20 si 85 de ani – au fost duse la Spitalul Judeţean, una a decedat, iar două se află în stare foarte gravă.
De sub darâmături au fost scoase două fetiţe, cu vârste între 10-14 ani; una dintre ele a decedat la spital, cealaltă aflându-se în stare gravă.
Un băiat în vârstă de 20 de ani se află prins printre dărâmături, între planşeul etajului întâi şi parter, iar pompierii lucrează penrtu eliberarea acestuia, cu speranţa că acesta se află încă în viaţă.
Structura de rezistenţă a fost puternic afectată, iar blocul se poate prăbuşi. Toţi locatarii au fost evacuaţi. Acestora li s-au pus la dispoziţe garsoniere şi camere de hotel şi vor primi pachete cu mâncare.
Locatarii acuză Eon Gaz, societatea de distribuţie a gazelor din zonă, de faptul că nu a luat în seamă repetatele sesizări făcute de ei, cu privire la mirosul persistent de gaze, care se simţea de zile întregi. Directorul adjunct Eon Gaz, Doru Borda, a declarat că nu poate oferi amănunte privitoare la cauza accidentului, până nu se va face o expertiză la faţa locului.
Un mort şi opt răniţi în urma unei explozii la Zalău
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei