Știri de ultima orăActualitateGrădiniţă improvizată pentru preşcolarii din Cocorova, Gorj

Grădiniţă improvizată pentru preşcolarii din Cocorova, Gorj

Câţiva copii din satul Cocorova, comuna Turburea, judeţul Gorj, vor începe noul an şcolar într-o grădiniţă improvizată de autorităţi pe ultima sută de metri, informează NewsIn. Subprefectul de Gorj, Constantin Dumitrescu, spune că pentru cei 10-15 copii din satul Cocorova nu există un spaţiu amenajat decât dacă se foloseşte un modul metalic, provenit de la sinistraţii din Seciurile. Dumitrescu menţionează că autorităţile vor duce în zonă două module, pentru ca educatoarea care stă cu copii să aibă suficient spaţiu pentru a-i organiza pe micuţi cât mai bine. Acesta mai spune că grădiniţa la care copiii au mers în anii trecuţi nu mai este disponibilă pentru că era amenajată într-o clădire închiriată, care era improprie procesului educaţional.

Potrivit datelor oficiale, la nivel de judeţ, cele mai multe unităţi şcolare vor fi autorizate până la începutul noului an şcolar, inspectorii Autorităţii de Sănătate Publică mergând zilnic pe teren pentru a vedea care sunt instituţiile de învăţământ care pot primi avizele sanitare de funcţionare. Astfel, din aproape 370 de şcoli, circa 260 sunt autorizate. Cele neavizate sunt situate în mediul rural.

În ceea ce priveşte situaţia grădiniţelor, lucrurile stau diferit pentru că majoritatea sunt la ţară şi nu îndeplinesc minimul cerut de autorităţi pentru a fi autorizate. Astfel, din cele circa 370 de grădiniţe, doar 99 erau autorizate pentru a funcţiona legal în noul an şcolar, acţiunea de verificare a acestor instituţii fiind în curs de desfăşurare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS