16.2 C
Craiova
vineri, 26 septembrie, 2025
Știri de ultima orăPoliticaNationalNicușor Dan: Călin Georgescu n-a fost un călăreț singuratic, a avut în spate o rețea

Nicușor Dan: Călin Georgescu n-a fost un călăreț singuratic, a avut în spate o rețea

Călin Georgescu, candidatul la prezidențialele anulate de anul trecut, n-a fost un „călăreț singuratic“, ci „a avut în spate o rețea din care au făcut parte niște români cu bani“, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan.

„Ce s-a discutat în 6 decembrie (2024 – data anulării alegerilor – n.r.) este un element dintr-o imagine de ansamblu și nu este cel mai relevant. Atunci s a vorbit, de exemplu, de influența unui actor statal și părea la momentul că-i ceva care cade din cer așa fără nicio probă reală. În momentul ăsta noi avem TikTok care spune: A fost influența unui actor statal. TikTok, o rețea socială foarte, foarte mare, deținută de statul chinez, și spune: a fost un actor statal, care evident că nu poate să fie decât Rusia. Deci, de atunci până acum, nu numai prin cercetări ale statului român (…) ni s-au deschis tuturor ochii privind în ansamblu ce se întâmplă în lume, lucrurile sunt tot mai clare“, a spus șeful statului la Digi 24.

Întrebat dacă are indicii privind implicarea unor instituții din România în vicierea procesului electoral, Nicușor Dan a răspuns că „știe niște lucruri, dar preferă să nu răspundă în acest moment”.

„Georgescu n-a fost un călăreț singuratic care a avut o viziune și a convins 2–3 milioane de oameni. A avut în spate o rețea din care au făcut parte români cu bani”, a afirmat Nicușor Dan, precizând că susținătorii acestuia „de bună credință” trebuie să accepte acum dovezile privind interferența Rusiei.

Președintele a confirmat explicit sursa finanțării: „E vorba despre privați? Da, niște oameni cu bani din România. Sursa banilor fiin Moscova?. Exact”, a fost dialogul purtat de șeful statului cu moderatorul emisiunii.

Există dovezi clare despre implicarea Rusiei în campania electorală

Președintele a spus, în legătură cu rechizitoriul de trimitere în judecată a fostului candidat, că este pentru prima oară când există dovezi clare despre implicarea Rusiei în campania electorală: „Toți susținătorii lui Georgescu, oameni de bună-credință, au crezut până acum că nu a fost o interferență a Rusiei. Acum avem în sfârșit o dovadă și vor fi multe altele.”

Liderul de la Cotroceni a mai transmis că anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 „a fost un moment de slăbiciune”, dar s-a încheiat „cu o decizie extrem de curajoasă”. El a anunțat că va cere desecretizarea elementelor discutate la ședința CSAT din 6 decembrie „la momentul oportun”.

Întrebat dacă îi reproșează ceva fostului președinte Klaus Iohannis, Nicușor Dan a afirmat: „Toată lumea a greșit. Inclusiv Klaus Iohannis. Însă ceea ce vreau să apreciez este că la acel moment, pe 6 decembrie, când CCR a luat decizia, și președintele, și instituțiile din CSAT au avut curajul să ia o decizie extrem de neobișnuită. A fost un moment de slăbiciune, dar care s-a sfârșit cu o decizie foarte curajoasă.”

Nicușor Dan a citat și rapoarte ale serviciilor de informații din mai multe state europene, NATO și UE care indică intereferența rusă.

„Avem rapoarte ale serviciilor de informații din Franța, Spania, Marea Britanie, NATO, UE, care spun toate că avem de a face cu un atac informatic al Rusiei pe țările europene, unele spun explicit numele României”, a mai explicat președintele Nicușor Dan.

Citeşte şi: CFR Călători anunță că platforma de cumpărare online a biletelor va fi oprită temporar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS