Întrebat despre retragerea unor militari americani din România, președintele Donald Trump a spus că relația cu țara noastră este „foarte bună” și că „românii sunt un popor grozav”. La rândul său, secretarul Apărării Pete Hegseth a spus că trupele americane vor române staționate în România, însă vor exista schimbări în privința modului în care se face rotația soldaților SUA, informează Hotnews.
„Facem unele schimbări. Este același număr total de militari, dar îi rotim. Mie îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav”, a spus Donald Trump. „Relația cu România este foarte bună”, a mai spus președintele SUA.
La rândul său, Pete Hegseth a spus că decizia privind trupele americane a fost luată de Pentagon în coordonare cu Casa Albă. „Vor rămâne trupe americane în România, dar vor fi schimbări în ce privește modul în care se face rotația lor”, adăugând că NATO și aliații au fost notificați dinainte.
Afirmațiile celor doi oficiali americani au fost făcute în cadrul discuțiilor pe care aceștia le-au avut cu premierul Ungariei, Viktor Orban, primit vineri la Casa Albă.
Context
MApN a anunțat pe 29 octombrie că România și țările aliate din NATO au fost informate de decizia Statelor Unite privind „redimensionarea” trupelor americane din Europa. Potrivit MApN, „aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați” în România.
Anunțul a venit după ce publicația ucraineană Kyiv Post a scris, citând surse americane și europene, că Administrația Donald Trump este pe cale să retragă „mii de soldați” americani din România.
Potrivit MApN, printre elementele brigăzii ce urmează să înceteze rotațiile în Europa se menționează și forțe destinate României, de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu. Anterior, surse HotNews.ro spuseseră că, dacă vor exista reduceri de forțe americane în România, vor fi vizate aceste trupe de la Mihail Kogălniceanu.
„Nu se vorbește despre o retragere a forțelor americane, ci de sistarea rotirii unei brigăzi care deținea elemente în mai multe state NATO: Ungaria, Slovacia, Bulgaria, România. Vor rămâne în continuare aproximativ 1.000 de soldați americani în România, contribuind la descurajarea oricăror amenințări și reprezentând o continuare a angajamentului SUA pentru securitatea regională. Capacitățile stragegice rămân neschimbate în România”, declara ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, într-o conferință de presă.
Șefii comisiilor de apărare din Senatul american s-au opus retragerii trupelor din România
Șefii comisiilor de apărare din Senatul american, Roger Wicker, și din Camera Reprezentanților, Mike Rogers, ambii republicani, au semnat o declarație comună, pe 29 octombrie, în care își exprimă îngrijorarea față de anunțul Pentagonului privind retragerea din România a brigăzii rotaționale, retragere despre care spun că este necoordonată și în contradicție cu strategia președintelui Trump.
„Ne opunem ferm deciziei de a nu menține brigada rotațională americană în România și procesului de revizuire a posturii de forțe care ar putea duce și la alte retrageri ale forțelor americane din Europa de Est”, susțin cei doi membri ai Congresului SUA.
La acest moment, în România sunt în misiune aproximativ 2.000 de militari americani. Cel mai mare detașament, de peste 1.700 de militari, este staționat la baza militară de la Mihail Kogălniceanu.
La baza militară de la Deveselu sunt circa 200 de militari care operează scutul antirachetă Aegis Ashore, în timp ce la baza aeriană de la Câmpia Turzii sunt alți peste 100 de militari.
Citește și: Român fugit din arest la domiciliu ca să scape de 15 ani de pușcărie, prins în Ungaria

