Caz neobișnuit la o nuntă! Un tânăr mire a înscenat furtul darului de nuntă din apartamentul în care locuia cu soția sa, în Zalău. Bărbatul de 29 de ani din localitatea Carastelec este cercetat de polițiștii din Sălaj pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. Darul de nuntă „furat” era de 94.000 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis joi, 9 aprilie, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au fost sesizați marți, 7 aprilie, prin plângere, de către o tânără de 26 de ani din Marghita. Aceasta a reclamat faptul că persoane necunoscute au pătruns în locuința sa din Zalău, de unde au sustras suma de 94.060 de lei.
„Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 7 aprilie, în jurul orei 18:00, tânărul ar fi înscenat furtul sumei de 94.060 de lei din apartamentul în care locuiește cu soția sa, în municipiul Zalău. Acesta ar fi răvășit bunurile din interior, ar fi lăsat ușa întredeschisă și în poziția „închis”, pentru a crea aparența că persoane necunoscute au pătruns prin efracție și au sustras suma de bani, furtul fiind ulterior reclamat de soția sa”, se precizează în comunicatul IPJ Sălaj, conform ziare.com.
Polițiștii au reușit identificarea suspectului în cursul zilei de miercuri, 8 aprilie. În prezent, sub supravegherea unui procuror, se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare.
Citeşte şi: Se scumpesc bagajele în aeroport

