Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj au desfășurat, pe 16 februarie, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței în trafic și prevenirea accidentelor rutiere. Activitățile s-au concentrat în special pe combaterea indisciplinei pietonale și pe depistarea șoferilor care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare.
În cadrul controalelor, oamenii legii au legitimat peste 200 de persoane și au verificat aproximativ 150 de autovehicule.
Amenzi, permise reținute și certificate retrase
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 118 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 9 certificate de înmatriculare.
Reprezentanții poliției transmit că astfel de acțiuni vor continua, scopul principal fiind reducerea riscului de accidente și responsabilizarea participanților la trafic.
Exemple de abateri constatate în Craiova
Un bărbat de 54 de ani din Craiova a fost sancționat după ce a traversat strada Calea București prin loc nepermis, încălcând prevederile O.U.G. nr. 195/2002.
Într-un alt caz, un șofer de 57 de ani, aflat la volan pe strada Frații Golești, nu a acordat prioritate pietonilor angajați în traversarea regulamentară pe trecerea de pietoni. Acesta a fost amendat și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile.
Recomandările polițiștilor pentru participanții la trafic
Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să manifeste responsabilitate și să respecte regulile de circulație, iar pietonilor să traverseze doar prin locurile marcate și semnalizate corespunzător, după ce se asigură că pot face acest lucru în siguranță.
Citește și: Jesse Jackson, lider emblematic al luptei pentru drepturile civile din SUA, a murit la 84 de ani

