9.6 C
Craiova
luni, 17 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentTânăr din Olt, arestat după ce ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi agresat fosta soție

Tânăr din Olt, arestat după ce ar fi încălcat ordinul de protecție și și-ar fi agresat fosta soție

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Slătioara, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat-o pe fosta sa soție și ar fi încălcat ordinul de protecție emis pe numele său. Măsura a fost dispusă de Judecătoria Slatina pe 16 noiembrie 2025, la propunerea procurorilor

Incidentul a fost raportat pe 11 noiembrie 2025, în jurul orei 22:00, când o tânără de 27 de ani, din comuna Brebeni, a sunat la 112, acuzând că fostul soț s-a prezentat la domiciliul ei și ar fi agresat-o fizic.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana s-au deplasat imediat la fața locului.

Bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție

Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că bărbatul de 34 de ani s-ar fi deplasat la locuința fostei soții și ar fi exercitat acte de violență asupra acesteia. Totodată, ar fi încălcat ordinul de protecție emis anterior de Judecătoria Slatina, care îi interzicea să se apropie de victimă.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și lovirea sau alte violențe.

Reținut și ulterior arestat

După administrarea probatoriului, în data de 15 noiembrie 2025, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, polițiștii au emis pe numele bărbatului o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Acesta a fost dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Judecătoria Slatina a admis, ieri, propunerea procurorilor și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Citește și: Razie rutieră de amploare în Vâlcea: peste 450 de sancțiuni, 43 de permise reținute și 10 infracțiuni constatate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS