11.8 C
Craiova
miercuri, 5 noiembrie, 2025
Știri de ultima orăEvenimentGorjean, reținut după ce și-a distrus brățara de monitorizare

Gorjean, reținut după ce și-a distrus brățara de monitorizare

Dispeceratul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj a primit, ieri, o alertă conform căreia un bărbat, față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a dispus măsura controlului judiciar cu obligația de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere, ar fi distrus dispozitivul.

Polițiștii, împreună cu jandarmii, l-au depistat pe bărbatul de 43 de ani, din Târgu Jiu, pe o stradă din localitate. Acesta nu avea asupra sa brățara electronică și nici telefonul mobil atribuit dispozitivului, care au fost găsite în proximitatea locuinței sale.

În urma verificărilor, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. După administrarea probatoriului, s-a dispus efectuarea urmăririi penale. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.

Citește și: Cum afectează încălzirea globală performanța alergătorilor de maraton

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS