Polițiștii rutieri din județul Dolj desfășoară, în perioada 4–10 august 2025, o amplă acțiune de control a traficului, denumită „Acțiunea Speed”, cu scopul de a verifica respectarea regimului legal de viteză și de a preveni accidentele rutiere cauzate de viteza excesivă.
Echipajele rutiere acționează zilnic cu prioritate pe drumurile naționale și județene, folosind aparate radar și alte echipamente de măsurare a vitezei, pentru identificarea șoferilor care încalcă limitele legale de viteză.
Bilanț parțial: sancțiuni de peste 80.000 de lei
De la începutul acțiunii:
- au fost legitimate peste 480 de persoane;
- au fost verificate peste 400 de autovehicule;
- au fost aplicate peste 280 de sancțiuni contravenționale, dintre care peste 90 pentru viteză excesivă.
Valoarea totală a amenzilor depășește 80.000 de lei. În plus, polițiștii rutieri au:
- reținut 29 de permise de conducere, dintre care 13 pentru depășirea vitezei legale;
- retras 8 certificate de înmatriculare, pentru nereguli tehnice sau administrative.
Caz concret: 175 km/h pe un drum cu limită de 100
Un tânăr de 27 de ani din Cioroiași a fost surprins de aparatul radar conducând cu 175 km/h pe DN 56, între localitățile Radovan și Perișor, unde limita de viteză este de 100 km/h.
Acesta a fost sancționat contravențional. Cca măsură complementară, polițiștii au suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
Poliția rutieră continuă acțiunile
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj transmit că acțiunile vor continua pe tot parcursul săptămânii, iar polițiștii rutieri vor fi prezenți în teren pentru a asigura siguranța traficului.
Șoferii sunt îndemnați să respecte limita legală de viteză, regulile de circulație și indicațiile agenților rutieri.
„Scopul nu este sancționarea, ci prevenirea tragediilor pe șoselele județului. Viteza rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave”, au transmis polițiștii.
Citește și: De la comuna Rojiște la Sydney: traseul fulgerător al unui diplomat român, angajat fără concurs