Un adolescent de 17 ani din comuna ieşeană Ciurea a fost accidentat mortal, în timp ce se plimba pe marginea drumului cu o prietenă, de un şofer de 29 de ani care are permisul suspendat. Acesta a părăsit locul accidentului, abandonând maşina. A fost identificat de poliţie şi reţinut pentru 30 de zile.
Accidentul a avut loc joi seară, la ora 23.30, chiar în apropiere de locuința tânărului de 17 ani. Băiatul era la plimbare cu o prietenă, când un bărbat de 29 de ani ar fi trecut în viteză pe lângă ei.
Fata ar fi reușit să se frească, lipindu-se de un gard. Băiatul a fost însă lovit.
După impact, șoferul a părăsit locul accidentului, abandonând autoturismul. Băiatul a fost transportat la spital în stare gravă şi a murit ziua următoare.
Conducătorul auto a fost identificat în aceeași zi de polițiștii de la Biroul Rutier Iași. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și drugtest, rezultatele fiind negative. Totodată, a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Verificările au scos însă la iveală că bărbatul nu avea dreptul legal de a conduce.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și părăsirea locului accidentului. A fost reținut pentru 24 de ore şi apoi arestat preventiv pentru 30 de zile.
Citeşte şi: Cinci persoane, împuşcate mortal într-o piaţă din Thailanda