Doi bărbați și-au pierdut viața într-un accident de muncă produs într-un buncăr de cereale de la o fermă avicolă din localitatea buzoiană Săhăteni, informează News.ro.
Cei doi bărbați lucrau în silozul plin cu cereale și se ocupau cu încărcarea furajelor în camioane. Nu se știe exact cum s-a petrecut accidentul.
După prânz, unul dintre ei doi bărbaţi a mers să ia o probă de cereale dintr-un buncăr folosit pentru depozitarea acestora şi nu a mai ieşit. Colegul său, fostul viceprimar al comunei Săhăteni din mandatul trecut, a mers să vadă ce se întâmplă. Se presupune că a încercat să îi dea o mână colegului său pentru a-l scoate la suprafaţă, însă ar căzut, la rândul său, în interior.
Colegii celor doi au cerut ajutor la numărul unic de urgenţă 112 şi au intervenit pompierii din oraşul prahovean Mizil, aflați la o distanţă mai mică de locul tragediei decât cei de la Buzău.
Salvatorii au reuşit să-i scoată pe cei doi bărbaţi din buncărul cu cereale, însă erau deja morţi.
Specialiștii încearcă să stabilească dacă muncitorilor li s-a făcut rău din cauza gazelor toxice acumulate în siloz.
Ancheta a fost preluată de polițiști și de inspectorii de muncă. Se verifică dacă angajații erau instruiți, dacă au respectat procedurile și dacă purtau echipamente de protecție.
Citește și: O româncă și-a pierdut viața în timp ce era în vacanță în Grecia