O femeie cu vârsta în jur de 40 de ani a fost găsită fără viață duminică seară, într-o mașină parcată în centrul orașului Milano şi care are numere de înmatriculare româneşti. Poliția investighează cazul, iar in cadrul anchetei deschise, a fost pus sub sechestru vehiculul şi a fost dispusă autopsia femeii.
Din primele cercetări nu există semne de violență, dar în acest moment anchetatorii iau în calcul toate pistele. În ciuda acestui fapt, a fost dispusă autopsia corpului neînsuflețit al femeii, iar vehiculul în care a fost găsită a fost deja confiscat pentru efectuarea cercetărilor.
Victima a fost observată de doi trecători în jurul orei 21:30, întinsă pe bancheta din spate a mașinii, pe jumătate dezbrăcată. Trecătorii care au văzut cadavrul au sunat la 112, iar poliţia a sosit imediat la faţa locului împreună cu o ambulanţă, relatează Antena3CNN.
Ajunși la fața locului, medicii de la ambulanţă nu au putut face altceva decât să confirme decesul femeii, pe care au estimat-o la o vârstă cuprinsă între 35 și 40 de ani. În așteptarea medicului legist, la fața locului au intervenit atât Brigada Mobilă a Prefecturii Poliției cât şi poliția criminalistică pentru a efectua toate verificările necesare clarificării cazului. Se pare că mașina fusese parcată de ceva vreme într-o zonă destul de izolată, dar nu departe de centrul orașului. Ușile erau închise, dar nu încuiate, și nimeni din zonă nu părea să știe de cât timp se afla femeia acolo.
În acest moment, poliția lucrează pentru a stabili identitatea femeii, dar şi condiţiile în care aceasta a decedat.
Citeşte şi: Ambulanță SMURD, răsturnată după un impact violent cu un BMW