Sfârșit tragic pentru un băiețel de doar 2 ani. Acesta a murit după ce tatăl său l-a uitat în mașina încinsă. Tragedia s-a întâmplat în sudul Franței.
Un băiat în vârstă de 2 ani a murit după ce a fost uitat în maşina tatălui său în timp ce temperaturile au atins 36 de grade Celsius, au anunţat vineri procurorii din Aix-en-Provence, transmite agenţia DPA.
Tatăl băiatului urma să îl lase la o creşă, joi dimineaţa, înainte de a pleca la serviciu, la o bază aeriană din Istres. Bărbatul şi-a dat seama de greşeală după ce soţia sa l-a sunat după-amiază şi l-a întrebat de ce copilul nu se afla la creşă.
El şi-a găsit fiul fără viaţă în maşină, iar încercările de resuscitare au eşuat. Serviciile de urgenţă au înregistrat decesul survenit în urma deshidratării. Tatăl a fost reţinut, fiind acuzat de omor prin imprudenţă.
Citește și: Trei polițiști din Italia au mințit că fac o percheziție ca să poată jefui seiful dintr-un apartament