Un șofer a murit înecat după ce a căzut cu mașina într-o baltă. O femeie aflată în autotursim a fost salvată de echipajele de intervenție. Accidentul a avut loc duminică noapte, în jurul orei 01.00, în localitatea Dridif din judeţul Braşov.
Din verificările efectuate de către polițiști, a rezultat că, în cursul zilei, în jurul orei 16.00, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în municipiul Făgăraș, însoțit de o femeie, în vârstă de 36 de ani, s-au deplasat în zona menționată pentru a petrece timpul liber. Ulterior, la întoarcerea către domiciliu, pe fondul instalării întunericului, ar fi căzut accidental, cu autovehiculul în care se aflau, într-o baltă de lângă râul Olt.
La faţa locului au intervenit de urgenţă un echipaj cu barcă pneumatică, un echipaj cu apă şi spumă dotat cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), fiind solicitat şi un echipaj de scafandri din Braşov.
La sosirea echipajelor, în interiorul autoturismului scufundat a fost găsită o femeie de 35 de ani. Aceasta a fost extrasă din vehicul, i s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi a fost transportată ulterior la spital.
O a doua persoană aflată în autoturism nu a fost găsită iniţial. La faţa locului a intervenit pentru căutarea acesteia şi un echipaj de scafandri din Braşov.
După aproximativ o oră de căutări, un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost găsit înecat.
Citește și: (VIDEO) Şocant: Tânăr înjurat şi lovit într-o ambulanţă în Olt. Poliţia face anchetă