31.7 C
Craiova
sâmbătă, 19 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportTenisTrio românesc în semifinalele Iași Open! Jaqueline și Begu se duelează pentru finală

Trio românesc în semifinalele Iași Open! Jaqueline și Begu se duelează pentru finală

Jaqueline Cristian (locul 51 WTA) s-a impus cu 6-3, 6-4 în o oră și 32 de minute în fața Pannei Udvardy (locul 150 mondial) și s-a calificat în semifinale la UniCredit Iași Open. Acolo își asiguraseră deja locul Sorana Cîrstea și Irina Begu, ultima fiind adversara lui Jaq din penultimul act.

Jaqueline și Panna se cunoașteau, după cum a precizat românca, și s-au antrenat împreună de câteva ori. În meciul propriu-zis însă, acele minute utile de pregătire au rămas în urmă. La finele partidei, Cristian a bifat o victorie clară și meritată, care o duce în a doua semifinală WTA din acest an, după cea de la Rabat, unde a avansat până în finală.

Mai mult, ea o va înfrunta pentru un loc în finală pe Irina Begu. Cele două au mai jucat o singură dată, tot pe zgură și tot în România, la București 2017. Atunci, Irina s-a impus cu 6-4, 6-0 în turul 2 și a mers până la capăt, cucerind titlul.

Chiar am intrat cu nerăbdare pe teren. A fost o zi foarte lungă și meciurile s-au lungit și stăteam pe canapea și tot timpul mă gândeam și așteptam și mă încălzeam și mă opream. Când am intrat, efectiv, am intrat cu poftă mare de joc și cred că am reușit să arăt un joc destul de bun, destul de solid, cu încredere, cu dorință. E mai specială semifinala de aici, pentru că anul trecut am fost foarte dezamăgită când am pierdut meciul din sferturi. Îmi doresc foarte mult să am o săptămână cât mai lungă la orice turneu pe care îl joc în România și știu că mă ajută enorm de mult”, au fost primele cuvinte ale lui Jaqueline, în conferința de presă de după partidă.

În cealaltă semifinală, Sorana Cîrstea va da piept cu Jill Teichmann (Elveția).

Citește și: Sorana Cîrstea e în semifinale la Iași Open! Meci perfect cu Maria Carle

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS