28.6 C
Craiova
marți, 1 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalInter Milano, eliminată de Fluminense de la Cupa Mondială a Cluburilor

Inter Milano, eliminată de Fluminense de la Cupa Mondială a Cluburilor

Inter Milano a fost eliminată de formația braziliană Fluminense de la Cupa Mondială a Cluburilor, competiție găzduită de SUA. Formația antrenată de Cristian Chivu s-a înclinat în fața grupării carioca, scor 0-2, într-un meci disputat luni seară, pe „Bank of America Stadium“ din Charlotte, în optimile de finală.

Inter s-a jucat cu ocaziile, dar degeaba

Fluminense, care a câștigat Copa Libertadores în 2023, a deschis scorul rapid, prin German Cano (’3), după o serie de greșeli ale defensivei nerazzurra.

Inter a dominat jocul și și-a creat mai multe ocazii de gol, având și două bare. Cei care au înscris au fost tot sud-americanii, prin Hercules (’90+3), după o repunere de la margine.

Inter: Yann Sommer – Matteo Darmian, Stefan de Vrij, Alessandro Bastoni (’71, Carlos Augusto) – Denzel Dumfries (’53, Luis Henrique), Nicolo Barella, Kristjan Asllani (’53, Petar Sucic), Henrih Mhitarian (’53, Valentín Carboni), Federico Dimarco – Marcus Thuram (’66, Sebastiano Esposito), Lautaro Martinez. Antrenor: Cristian Chivu.

Fluminense: Fabio – Ignacio, Thiago Silva, Juan Freytes – Samuel Xavier, Matheus Martinelli (’61, Hercules), Facundo Bernal (’81, Thiago Santos), Rene – Nonato (’61, Vinicius Lima) – Jhon Arias, German Cano (’66, Everaldo). Antrenor: Renato Gaucho.

Cristian Chivu: „Trebuie să avem încredere în acest grup“

Antrenorul lui Inter Milano, românul Cristian Chivu, a apreciat experiența trăită la Cupa Mondială a Cluburilor.

„Aceste trei săptămâni au fost foarte utile, pentru a ști tot ce este nou. Ne-au oferit ocazia să fim împreună, să ne cunoaștem, să ne prezentăm ideile, obiectivele, mentalitatea. Trebuie să fim optimiști. Am avut încredere în acest grup, în cei noi veniți (precum Susic, Luis Henrique și Bonny), pentru că fac parte dintr-un proiect important care își continuă marșul. Fotbalul este la fel de mult despre vremurile bune, cât despre cele rele“, a declarat Chivu.

În sferturile de finală, echipa din Rio o va înfrunta pe Al Hilal Riad. Aceasta a eliminat-o, surprinzător, pe Manchester City.

Cupa Mondială a Cluburilor optimi de finală:

Sâmbătă 28 iunie
Palmeiras – Botafogo 0-1
Benfica – Chelsea 1-4

Duminică 29 iunie
Paris Saint-Germain – Inter Miami 4-0
Flamengo – Bayern Munchen 2-4

Luni 30 iunie
Inter Milano – Fluminense 0-2

Marți 1 iulie
Manchester City – Al Hilal 3-4
Real Madrid – Juventus Torino (Hard Rock Stadium – Miami, 22:00)

Miercuri 2 iulie
Borussia Dortmund – Monterrey (Mercedes-Benz Stadium – Atlanta, 04:00).

Citește și: Universitatea Craiova s-a despărțit de Mihai Căpățînă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS