Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a retrogradat, oficial, din Superliga României! Gruparea covăsneană a fost învinsă de Unirea Slobozia cu scorul de 2-1, duminică, la Clinceni, în etapa a noua și ultima din play-out. De asemenea, Poli Iași și Slobozia vor juca barajele pentru menținere în prima ligă.
Echipa antrenată de Adrian Mihalcea a deschis scorul prin fundașul ucrainean Dmitro Pospelov (16), cu o lovitură de cap. Omar El Sawy a restabilit egalitatea, cu un șut din careu (68), dar egalitatea nu s-a menținut prea mult timp pe tabelă. Pospelov a reușit dubla (75), după o minge scăpată de Niczuly, iar Sepsi nu a mai contat până la final.
Unirea Slobozia: Krell – Dorobanțu, Blazek, Pospelov, Șerbănică – Perianu, Akhmatov – Afalna, Purece, Aganovic – Vojtus. Antrenor: Adrian Mihalcea.
Sepsi Sfântu Gheorghe: Niczuly – Oteliță, Ninaj, Simic, Dumitrescu – Siger, Matei, Mino, Neskovic – Coman, Oberlin. Antrenor: Csaba Laszlo.
FC Botoșani a evitat barajul pentru menținerea în Superligă, după ce a întrecut-o pe FC Hermannstadt cu 2-1, pe teren propriu.
Poli Iași a pierdut acasă cu Petrolul Ploiești, 0-2 (0-2), astfel că va juca un baraj pentru menținerea în Superligă. Moldovenii o vor înfrunta pe Metaloglobus București, iar Unirea Slobozia pe FC Voluntari.
Prin victoria reușită de Petrolul la Iași, nu se va mai juca un baraj pentru Conference League, deoarece primele patru clasate în play-out nu au licență de cupe europene. Astfel, primele patru clasate din play-off vor participa în viitoarea ediție a cupelor europene.
Citește și: FCSB – U Craiova 1-0 / Bancu: „Și dacă au petrecut 4-5 zile, tot au fost mai buni!“