Lotul de baschet masculin al României s-a reunit duminică, 23 noiembrie, la Pitești, pentru startul preliminariilor Campionatului Mondial din 2027. Tricolorii vor juca, în această fereastră, cu Grecia (deplasare) și Muntenegru (acasă).
În vara acestui an, naționala de baschet masculin a României a obținut 3 victorii și o înfrângere în ultima fază a precalificărilor pentru Campionatul Mondial din 2027, fiind în aceeași grupă cu Ungaria și Macedonia de Nord.
Drept urmare, tricolorii și-au asigurat prezența în preliminarii și au fost repartizați în grupa B, alături de Grecia, Muntenegru și Portugalia. În prima fereastră, România va juca, în deplasare, pe terenul Greciei (joi, ora 18.30) și, acasă, la Pitești, contra Muntenegrului (duminică, ora 19.00).
Noutățile față de lotul din vară sunt Daron Russell, fundașul naturalizat în această toamnă de România, și Alexandru Olah, care se accidentase la finalul sezonului trecut. Cei doi le-au luat locul tinerilor Dragoș Lungu și Christian Nițu, care sunt în Statele Unite ale Americii, angrenați în campionatul universitar, notează Gsp.
Lot România: Lucas Tohătan (CS Vâlcea 1924), Tudor Gheorghe (CS Rapid București), Daron Russell (U-BT Cluj-Napoca), Nandor Kuti (CS Dinamo București), Dragoș Diculescu (Koping Stars, Suedia), Mihai Măciucă (CSM Corona Brașov), Bogdan Nicolescu (CSM CSU Oradea), Ștefan Grasu (CS Dinamo București), Bogdan Popa (CSM Târgu Mureș), Emanuel Cățe (UCAM Murcia, Spania), Rareș Uță (CS Vâlcea 1924). Alexandru Olah (CSO Voluntari).
Mihai Silvăşan: „Ne bazăm pe disciplină, pe spirit de echipă!“
Antrenorul naţionalei, Mihai Silvăşan, a prefaţat următoarele partide, cu Grecia şi Muntenegru şi a vorbit despre starea de spirit din cadrul grupului.
„Tot timpul atmosfera de la echipa națională a fost una foarte bună și pe asta ne bazăm și acum. Într-adevăr, întâlnim echipe care au fost la ultimul turneu final de Campionat European, echipe de calitate și aici mă refer în primul rând la Grecia, primul nostru adversar. Noi, însă, ne concentrăm pe ceea ce avem noi de făcut.
Mi-am dorit să fie mulți dintre băieții care au fost la ultima fereastră prezenți aici, pentru că nu avem mult timp la dispoziție — avem doar trei antrenamente pentru a pune la punct anumite lucruri pentru meciul din Grecia. Ca noutate îl avem pe Daron Russell, care și-a primit pașaportul. Mă știe bine de la echipa de club și sper să fie un jucător care poate să ne ajute să creștem în calitate și valoare. Evident că va trebui ca și el să se lupte pentru echipa națională a României — toată lumea trebuie să se lupte pentru echipa națională a României.
Pe asta ne bazăm: pe disciplină, pe efort, pe spirit de echipă. Luăm lucrurile pas cu pas și vedem ce vom reuși să facem. Ne dorim să câștigăm, evident, însă mai mult decât atât ne dorim să găsim cea mai bună versiune a noastră în această fereastră de calificări și să jucăm un baschet de calitate“, a declarat Mihai Silvășan, antrenorul principal al României, pentru site-ul oficial al Federației Române de Baschet.
Vedetele Greciei s-ar putea să lipsească
Grecia, antrenată de legendarul Vassilis Spanoulis, a anunțat lotul pentru duelurile cu România și Portugalia, în el regăsindu-se mai mulți jucători de la Olympiacos și Panathinaikos.
Însă, având în vedere că cele două forțe ale Greciei au programate meciuri în Euroligă în această săptămână, este posibil ca aceștia să nu fie în teren în duelul cu „Vulturii”.
Din lotul lui Muntenegru, condus în primele două ferestre de Andrej Zakelj, tehnicianul lui Buducnost Podgorica, se remarcă americanul naturalizat Kendrick Perry și Marko Simonovic.
Citeşte şi: Italia, triumfătoare în Cupa Davis pentru al treilea an consecutiv

