Campionatul Național de judo U14-U16 a avut loc de curând la Cluj Napoca, în perioada 6-8 iunie, iar cei mai valoroşi tineri judoka din ţară s-au întrecut pentru medalii. Printre cei prezenţi s-au regăsit şi sportivi de la cluburile LPS Craiova şi CSU Craiova, care au dat tot ce au putut pentru a se clasa, la final, pe podiumul competiţiei.
Totuşi, dintre sportivii pregătiţi de Augustin Bălan, Mihai Voinea şi Cleonia Riciu, patru au reuşit să obţină o medalie şi să performeze la Naţionale. Astfel, Antonia Săftescu (LPS Craiova) s-a ales cu medalia de argint la categoria 32 kg. Ceilalţi trei premianţi au câştigat distincţiile de bronz, după cum urmează: Ianis Dinescu (42 kg, LPS Craiova), Daria Bercea (70 kg, CSUCraiova), Marco Caslariu (+81 kg, CSU Craiova). Nu trecem cu vederea nici peste cei care au încheiat la un pas de podium, pe locul al cincilea: Robert Ogescu (+81 kg, LPS Craiova), Richard Barbu (34 kg, LPS Craiova) şi Erika Dinescu (48 kg, LPS-CSU Craiova).
Mihai Voinea: „Rezultatele sunt acceptabile!“
Mihai Voinea, unul dintre antrenorii sportivilor medaliaţi, s-a arătat destul de mulţumit de rezultatele obţinute, având în vedere că elevii săi nu au concurat la categoria lor de vârstă.
„Mă aşteptam să obţinem şi o medalie de aur, dar, în condiţiile în care sportivii nu au concurat la categoria lor de vârstă, rezultatele sunt acceptabile. De exemplu, Antonia Săftescu, cea care a luat argintul, este născută în 2013 şi a luptat în finală cu o fată din 2012. A fost şi mai grea decât Antonia, e şi mai mare de vârstă, iar aceste detalii contează mult. Acum va merge la Balcaniada de vârsta ei, unde clar tragem la medalie, chiar la aur. Ea nu a fost aruncată de către adversară. A pierdut la penalizări, pe mici greşeli, cum ar fi ieşirea din suprafaţa de lupte. Adversara a împins-o în afara suprafeţei, deci sunt mici problemuţe pe care le corectăm fără doar şi poate. Secretul succesului e răbdarea şi trebuie să muncim să rămânem pe acelaşi drum.
Mă aşteptam la mai mult de la alţii care sunt în ultimul an, dar am făcut mici greşeli care se pot corecta pe viitor. Important e că suntem acolo sus, cu şapte sportivi care s-au bătut la medalii. Săptămâna aceasta, la Sighişoara, vom avea Balcaniada pentru copii născuţi în 2013. Participăm cu trei sportivi, Antonia Săftescu (32 kg), după cum am mai menţionat, Radu Kupferman (60 kg), campionul ţării şi Ianis Dinescu (42 kg). Sunt trei copii devotaţi acestui sport, cuminţi, iar familia îi susţine. Noi sperăm să facem o figură cât mai frumoasă şi să obţinem medalii“, a declarat Mihai Voinea.
Citeşte şi: Lupte / LPS Petrache Trişcu a dominat Finala Campionatului Naţional U13