Ana Bărbosu a cucerit medalia de bronz în finala de la individual compus, joi, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig (Germania). Medalia de aur a fost cucerită de italianca Manila Esposito, cu 54,965 puncte, în timp ce argintul a revenit gimnastei spaniole Alba Petisco, cu 53,265 puncte.
Bărbosu, medaliată cu bronz la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, anul trecut, a totalizat 52,299 puncte. Ea putea obține o medalie mai strălucitoare, dar a ratat exercițiul la bârnă, primind doar 11,633 puncte. Românca a primit 13,700 la sol, 13,433 la sărituri și 13,533 la paralele.
România nu mai obținuse o medalie europeană la individual compus din 2013, când Larisa Iordache cucerea argintul.
Ana Bărbosu trebuia să evolueze miercuri seară în finala pe echipe mixte, dar România nu a mai participat, conducerea federației, staff-ul și sportivii alegând să se concentreze pe finala feminină de la individual compus. Bărbosu încheiase calificările cu al doilea punctaj la individual compus.
Ana Bărbosu va evolua și în finalele pe aparate, la sol și bârnă. Bărbosu s-a calificat în finala de la sol cu a doua notă, 13,600, iar în finala de la bârnă cu a patra notă (13,600). De asemenea, Ana Bărbosu va concura în finala de la paralele, după ce sportiva germană Helen Kevric s-a retras din cauza unei accidentări.
Citește și: Gabi Ruse a pierdut la mare luptă duelul cu Badosa de la Roland Garros