36.6 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportVanessa Balaci a strâns din dinţi şi a urcat pe podium la Piteşti

Vanessa Balaci a strâns din dinţi şi a urcat pe podium la Piteşti

Desfăşurat recent, la Piteşti, pe stadionul „Nicolae Dobrin“, Campionatul Naţional Şcolar a evidenţiat rezultatul înregistrat de Vanessa Evelyna Balaci, chiar dacă nu a fost cel mai bun. Sportiva legitimată la LPS „Petrache Trişcu“ a reuşit o clasare pe locul 2 în proba de 200 de metri şi un loc 3 la 100 de metri, asta în condiţiile în care a participat accidentată, motiv pentru care profesorul-antrenor Nicuşor Bugiulescu s-a declarat foarte mulţumit.
„Vanessa trece printr-o perioadă de accidentare şi am fost nevoit să o ducem la concurs după o pauză de două săptămâni. Ea avea obiective majore, voia la Europenele din luna iulie, dar să vedem dacă se va pune pe picioare ca să încercăm să atacăm baremul pentru Europene. Dacă i se va sugera o nouă pauză de două săptămâni este cam greu să vizăm Campionatul Naţional de Juniori 1 şi atunci nu mai sunt şanse ca să-şi facă baremul. Atunci în anul acesta competiţional va rămâne doar cu obiectivele interne şi cu Balcaniada şi se poate pregăti pentru ce va urma anul viitor, unde vor veni Mondialele de juniori 1, şi încercăm acolo să atingem obiective majore. Dacă nu ar fi avut accidentarea asta de la gleznă, altfel ar fi stat datele problemei. Acum trebuie să meargă la Bucureşti pentru noi investigaţii. Nu este vorba de entorsă, ci de o cădere de boltă plantară. E prima accidentare a ei serioasă, dar îşi va reveni curând“, a declarat Nicuşor Bugiulescu, pentru GdS.
LPS a mai participat la Piteşti cu ștafeta de băieţi 4×400 metri, care a obţinut locul trei. Ştafeta a fost compusă din Claudiu Zoican, Răzvan Anghel, Cosmin Cică şi Adrian Nine.
„Băieţii s-au comportat foarte bine. Dacă în alte competiţii şcolare abia ne clasam în primele opt locuri, acum s-au pregătit mult mai bine şi au reuşit un loc 3. Se putea obţine şi locul 2, dar asta este“, a comentat profesorul-antrenor Nicuşor Bugiulescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS