CS Universitatea Craiova a început cu stângul ziua, programul oltenilor fiind dat peste cap de vreme. Încă de la primele ore ale dimineţii a început o furtună puternică la Belek, ploaia s-a oprit doar pentru câteva minute, iar de teama accidentărilor staff-ul tehnic al grupării din Bănie a luat hotărârea să anuleze antrenamentul de la 11.00. Jucătorii s-au relaxat în hotel, jucând cărţi, ori vorbind în ţară cu ajutorul reţelelor de socializare, fiind astfel alături de soţii sau iubite de Valentine’s Day.
În programul CSU Craiova mai figurează astăzi un joc amical cu ruşii de la Yenisey, şi cum acesta este programat de la ora 17.30 alb-albaştrii speră să se opreasă ploaia ca să se poată disputa, existând şi posibilitatea anulării.