Antrenorul vicecampioanei României la volei masculin, SCM-U Craiova, a punctat că echipa sa va încerca să repete rezultatele bune din sezonul trecut. Pascu mizează pe experienţa jucătorilor pe care îi antrenează.
Până la startul unui nou sezon din Divizia A1 de volei masculin a mai rămas mai bine de o lună, timp suficient pentru jucătorii de la SCM-U Craiova de a se pune la punct cu pregătirea fizică şi tehnico-tactică. Vicecampionii naţionali din sezonul trecut vor disputa în acest sfârşit de săptămână primele meciuri amicale, în străinătate, mai precis în localitatea Kladovo din Serbia. Vor fi trei meciuri amicale, două cu echipa locală şi unu cu o formaţie din zonă. „Avem relaţii de colaborare cu echipa din Kladovo, care a încheiat campionatul trecut pe locul patru. Am mai mers noi la ei, anul trecut au venit ei la Craiova. Sunt trei amicale utile. Vom reveni luni la Craiova, apoi vom pleca la Cluj, pentru un al doilea turneu“, a spus managerul Dan Pascu. Referitor la turneul de la Cluj, acesta a fost devansat. Trebuia să se dispute weekendul viitor, dar sala „Horia Demian“ va fi ocupată atunci şi s-a hotărât ca meciurile din cadrul turneului de volei să se dispute miercuri, joi şi vineri. Competiţia va reuni echipe puternice: SCM-U Craiova, VCM-LPS Piatra Neamţ, Phoenix Şimleul Silvaniei, Dinamo Bucureşti, CS Volei Municipal Zalău şi gazdele de la „U“ Cluj.
Antrenorul Pascu a spus că jucătorii sârbi nou-veniţi s-au acomodat foarte bine. „Dacă pe românii pe care i-am transferat îi cunoşteam bine, referindu-ne aici la Lică, Voinea şi Manda, în ceea ce-i priveşte pe sârbii Vladan Aleksic şi Nemanja Stevanovic pot spune că sunt modele în ceea ce priveşte pregătirea. De altfel, şi în sezonul trecut am evidenţiat faptul că am băieţi de caracter în lot, serioşi, şi văd că şi nou-veniţii se încadrează în aceeaşi notă“.
Pentru sezonul viitor, în care oltenii vor lupta pe trei fronturi: campionat, Cupa României şi Cupa CEV, Dan Pascu îşi doreşte ca oltenii să ţină pasul cu cele două echipe candidate an de an la titlu, campiona CVM Tomis Constanţa şi medaliata cu bronz din sezonul trecut, Remat Zalău (multiplă campioană). „Abia aştept să ne măsurăm forţele la turneul de la Cluj cu Zalăul, sper şi cu Dinamo, echipe care luptă pentru supremaţie. Zalăul a făcut transferuri importante, a investit şi mai mult, Constanţa nu se lasă, dar şi alte echipe vin puternic din urmă. Noi sper că vom ţine pasul cu echipele acestea. Sincer, am mizat anul acesta pe jucători experimentaţi, trecuţi prin multe lupte, cum se spune, iar acest lucru îmi dă o stare de siguranţă“, a adăugat antrenorul craiovean.
Referitor la confruntarea din Cupa CEV, cu echipa olandeză Orion Firm X Doetinchem, tehnicianul vicecampioanei României a mărturisit că va apela la prieteni din Franţa pentru a obţine informaţii despre adversarii din Olanda, deoarece cei de la Orion nu mai răspund la e-mail-urile oltenilor.
„Avem legături în Franţa şi în Belgia, iar echipa olandeză a jucat frecvent amicale cu echipe din ţările respective. Sperăm să obţinem cât mai multe informaţii despre ei şi filmări, pentru că nu ne mai răspund la e-mail-uri. Deşi Craiova revine în cupele europene după mai bine de 20 de ani, vreau să onorăm şi această competiţie, nu să ne facem de râs“, a încheiat Pascu.
Şi fetele şi-au completat lotul
Lotul echipei feminine de volei SCM-U Craiova este complet, după ce a venit şi liberoul Oana Duţă, de la nou-promovata CSM Târgovişte.
Elevele lui Berti Văsuică şi Alex Cosma vor susţine primele amicale zilele acestea la turneul de la Lugoj. Astăzi, de la ora 17.30, SCM-U va întâlni TENT Obrenovac, mâine va juca contra celor de la CSM Lugoj (ora 20.00), iar duminică oltencele vor înfrunta pe „U” Cluj (ora 11.00). Al doilea turneu va fi pe teren propriu, la sfârşitul săptămânii viitoare, la Cupa „Ion Constantinescu“. Turneul se va desfăşura chiar în sala care poartă numele regretatului om de sport, de pe strada Brestei, şi va reuni echipele CSM Târgoviște, Universitatea Cluj, Rapid Bucureşti şi SCM-U Craiova.

