Ajuns acasă de la Londra, craioveanul Marius Ionescu (27 de ani) a povestit pentru GdS trăirile din timpul cursei de maraton de la Jocurile Olimpice de la Londra, pe care a încheiat-o pe locul 26. „Piciu“ a avut dureri de ficat, a vomitat de câteva ori, dar nu a luat în calcul abandonul.
GdS: Marius, care a fost diferenţa între cursa de la Londra şi celelalte două curse de maraton la care ai participat anul trecut?
M.I: Diferenţa clar era mai mare, fiind Jocurile Olimpice, competiţia supremă. La start erau cei mai buni, dar am încercat să nu pun presiune pe mine. Singura asemănare era că aveam de parcurs aceeaşi distanţă, 42,195 km.
GdS: După finiş, ce sentimente te-au încercat: încredere mai mare în forţele proprii, dorinţa de a reveni la probe mai scurte?
M.I: De când am început maratonul mi-am zis: Doamne, cine m-a pus să mă apuc de proba asta? Este foarte grea, nu grea, dar am încredere că pot alerga mult mai tare şi vreau să demonstrez asta, cu toate că am fost un pic dezamăgit. Voiam un loc mai bun, un timp mai tare, dar până la urmă m-am resemnat cu acest loc 26 şi acest timp, 2:16:28, ţinând cont de momentele grele prin care am trecut în timpul cursei.
GdS: Îşi merită maratonul renumele de proba probelor?
M.I: E o luptă cu organismul tău, îl duci la extrem, uneori spun că maratonul e ca un sport extrem. Îşi merită renumele de proba probelor. Şi marşul este o probă foarte grea, iar eu nu l-aş face. Pe mine mă şochează şi mă sperie acea mişcare, timp de 50 de kilometri să te concentrezi să nu pui paşi greşiţi, pentru că rişti să fii descalificat.
Mai bun ca englezul de care trebuia să se ţină
GdS: În timpul cursei te-ai simţit diferit faţă de antrenamente?
M.I: Antrenamentele au fost din ce în ce mai grele şi ştiam că voi avea cei mai buni adversari. Eu şi antrenorul meu am încercat să facem o figură frumoasă, ceva să placă ochiului şi lumea să spună că am realizat ceva la acest maraton. Când am făcut strategia, ne-am gândit la sportivii europeni. Am aflat că favoritul englezilor avea un timp cu vreo cinci minute mai tare ca al meu, record personal. Am vorbit cu antrenorul meu, Cătălin Geapana, să plec cu englezul şi să stau cu el cât mai mult posibil. Eu am stat cât am putut, dar cel care a cedat a fost el, nu eu, şi mi-a dat un pic tactica peste cap. Am continuat şi am încercat să fac tot posibilul. În proba de maraton nu este nimic sigur pentru că toţi maratoniştii să gândesc să termine cursa. Nu am luat în calcul un abandon, pentru că atunci când am început această probă, acum un an, am făcut un fel de pariu cu mine şi mi-am propus să nu abandonez.
GdS: Nu te-a trădat organismul?
M.I: M-a trădat un pic, m-a dat peste cap. Nu am avut o cedare psihică, ci fizică. Am avut ceva probleme cu ficatul la kilometrul 35 şi a trebuit să mă opresc, am vomitat de vreo patru ori.
A folosit geluri energizate din cinci
în cinci kilometri
GdS: Cum te-ai hidratat şi ce ai mâncat în timpul maratonului?
M.I: Nu mâncăm, folosim nişte geluri, din cinci în cinci kilometri, care conţin antioxidanţi, energizante pentru a reda organismului ceea ce scoate. Pe nas am avut un plasture care mă ajuta să am o respiraţie mai bună. De frică, nici nu m-am cântărit după cursă, dar simt pe haine că am slăbit.
GdS: Ai făcut bătături?
M.I: Foarte puţine. Norocul meu este că nu am probleme cu încălţările şi găsesc încălţări care să mi se potrivească.
GdS: Ai auzit încurajările românilor de pe traseu?
M.I: Am auzit câteva. Mai trăgeam cu ochiul, am văzut steaguri tricolore. A fost o mare de oameni şi făceau gălăgie. Cred că 200 de metri nu a fost lume. Nu auzeai adversarul, pe tine cum respiri, nimic. În acei metri de linişte era ceva relaxant. Mai ales că intervenea oboseala, te concentrai pe cursă, nu să auzi ce spun spectatorii.
GdS: Ce ţi-a zis antrenorul după ce ai încheiat cursa?
M.I: A fost un pic dezamăgit că nu am realizat ce ne-am propus. Am analizat cursa, am zis să mergem înainte, să evităm problemele din timpul cursei de la Londra şi suntem încrezători că putem face performanţă.
„Trebuie să fii un pic dus cu capul, dar şi foarte calculat“
GdS: Ai spus că vrei să alergi cât mai multe curse în perioada următoare. Nu eşti obosit?
M.I: Voi face mai scurte, de zece kilometri, semimaraton, apoi un maraton.
GdS: Acum ţi-a mai trecut supărarea că nu ai obţinut o clasare în primele 20 de locuri, aşa cum îţi propuseseşi?
M.I: Da. Lumea trebuie să realizeze că este un efort deosebit. Câteodată e greu şi să numeri până la 42. Noi mergem acolo să obţinem rezultate bune, dar sunt zile şi zile. Toţi vor să urce pe podium. În proba mea depinde dacă organismul ajunge la parametrii maximali pentru a da tot ce are mai bun.
GdS: A fost greu să concurezi în ultima zi a Jocurilor Olimpice?
M.I: Poate mai îmi săreau ochii şi vedeam ceilalţi sportivi relaxaţi, care îşi făceau bagajele. În această probă trebuie să fii un pic dus cu capul, cum spun mulţi, dar în acelaşi timp foarte calculat, cu o răbdare imensă. Ştiam de ce merg acolo, ar fi fost păcat să dau cu piciorul la toată munca dinainte pentru a ieşi la cumpărături sau mai ştiu eu ce.
GdS: Ai urmărit pe viu evoluţia altor români la Londra?
M.I: Nu. Am privit la televizor toate probele când au concurat românii şi pot spune că în momentele de glorie ale românilor treceau nişte fiori prin mine…
O plachetă, gest de recunoştinţă din partea prietenilor
GdS: Ai primit ceva după participarea la Jocurile Olimpice?
M.I: Absolut nimic. La noi nu se premiază locul 26. Sunt ţări care plătesc o sumă de bani celor care se califică la JO. Noi, după ce ne calificăm, primim o sumă lunară de 500 de lei până la debutul Jocurilor Olimpice.
GdS: La revenirea în ţară un grup de prieteni ţi-au făcut o primire călduroasă la aeroport.
M.I: Da. Am rămas impresionat. Mi-au oferit o plachetă în care era eu imprimat în timpul alergării. Sunt nişte alergători care fac parte din clubul RoMaraton Bucureşti şi alţi prieteni care fac alergări montane. Aceşti oameni sunt alături de mine mereu. Mi-au dat nişte impulsuri să trec peste momentele grele, în cursă m-am gândit că nu pot să-i dezamăgesc.
S-a săturat
de cantonamentele
în străinătate
GdS: Cum te relaxezi acum?
M.I: Merg într-un cantonament de refacere la mare, două săptămâni, apoi revin cu forţe noi, să alerg în septembrie la Campionatul Naţional de semimaraton, alături de colegii de la CSM Craiova. Aşteptam de mult timp această perioadă de relaxare. Încerc să mă bucur de această minivacanţă sau semivacanţă pentru că încă menţin un pic antrenamentele, pentru a nu o lua de la zero. Alţi sportivi merg în insule exotice, fiecare îşi alege unde doreşte şi după posibilităţi. Eu sunt sătul de stat prin străinătate, deoarte de familie, prieteni, şi îmi doresc acum să stau aproape de ei.
