Știri de ultima orăSportGrig rodează „al doilea val“

Grig rodează „al doilea val“

Antrenorul gorjenilor a mizat la Vaslui pe jucători mai puţin experimentaţi ca Maxim, Al. Grigoraş, Bucur sau Cristea, încercând să pregătească noua generaţie a pandurilor

Tehnicianul pandurilor a început jocul de la Vaslui cu două „extreme“, Maxim şi Alex Grigoraş, cu puţină experienţă la nivelul Ligii 1. Atât Maxim, cât şi Grigoraş au debutat în acest sezon şi strânseseră până atunci 35 de minute, respectiv 122 de minute pe prima scenă. Fiul lui Petre Grigoraş a ieşit la pauză accidentat, iar tehnicianul a forţat egalarea cu un debutant, Olimpiu Bucur, pentru ca mai târziu să introducă un alt tânăr de perspectivă, Cristea, în condiţiile în care Stojan Vranjes, om de bază în precedentele jocuri, a rămas pe bancă până la finalul jocului. Grigoraş a explicat alegerile sale, care, trebuie spus, nu au dezamăgit. „Referitor la introducerea în teren a lui Bucur, aşa am considerat eu că e mai bine. La fel, Vranjes nu a dat randamentul scontat în ultimele partide şi am decis să-l folosesc ca titular pe Maxim. Recunosc, aceşti jucători tineri mai au mult de muncă, dar trebuie să le dăm încredere. Deja vine al doilea val din spate şi e bine să te poţi baza pe ei, să se apropie de nivelul titularilor. Şi trebuie să-i forţăm. Numai folosindu-i pot să ajungă jucători de încredere. E un risc pe care eu mi-l asum“, a declarat Grigoraş. Ionuţ Rada şi Ionuţ Tătaru sunt alţi doi tineri fundaşi pe care Grigoraş îi pregăteşte ca să-i arunce în luptă, cel mai probabil în retur, când Vlad Chiricheş va părăsi gruparea gorjeană.

Stromajer, ameninţat cu echipa a doua

După jocul cu Oţelul în care a fost şi eliminat, Jaka Stromajer a cerut rezilierea contractului cu clubul Pandurii Târgu Jiu, dar oficialii gorjeni i-au oferit doar o învoire de două săptămâni pentru a-şi rezolva problemele de familie. Cum răgazul a expirat, Stromajer trebuia să se alăture lotului, dar nu şi-a făcut încă apariţia la Târgu Jiu. Petre Grigoraş susţine că atacantul său va suporta consecinţele: „Stromajer este momentan absent. Nici eu nu ştiu mai multe decât dumneavoastră. Ce ştiu sigur e că eu îi antrenez doar pe cei pe care îi am la dispoziţie, iar astăzi (ieri – n.r.) jucătorul trebuia să fie aici, la dispoziţia clubului. Prin urmare, dacă se va confirma ipoteza aceea cu ruptura de Pandurii s-ar putea ca şi Stromajer să aibă soarta lui Vranjes, adică o amendă conform Regulamentului de Ordine Interioară al clubului şi drumul către echipa a doua. Eu aşa văd lucrurile… Deci, cred că cel mai bine ar fi să îi întrebaţi pe cei din conducere despre viitorul lui Jaka Stromajer“, a spus antrenorul pandurilor.
 
Tehnicianul repară starea de spirit
 
Petre Grigoraş e tehnicianul momentului în Liga 1. Pandurii joacă un fotbal apreciat, chiar dacă nu întotdeauna şi eficient. „Important e să le dai jucătorilor plăcerea de a juca fotbal. Asta trebuie să le ceri prima dată. Apoi trebuie să le spui ce să facă ei, nu ce face adversarul pentru că cel mai mult contează ce joacă echipa ta. E important să nu te trădeze lipsa de experienţă şi norocul. Asta ni s-a întâmplat nouă la Vaslui pentru că, dacă am fi câştigat un punct, am fi rămas pe locul 6“, a dezvăluit Grigoraş reţeta succesului.
Principala grijă a tehnicianului înaintea unei alte întâlniri de gradul zero, cu Rapid, este redarea încrederii jucătorilor, zdruncinată de rezultatul nedrept de la Vaslui. „Am pierdut nemeritat, însă asta este. Vine meciul cu Rapid şi trebuie să-l pregătim bine. Misiunea mea acum e să readuc starea de spirit bună în cadrul echipei. Poate cu Rapidul câştigăm şi noi cu noroc dacă şansa ne-a întors spatele de atâtea ori. Dar, norocul nu se antrenează“, a mai afirmat tehnicianul.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII