Știri de ultima orăSportCentrul nou de juniori, de vis!

Centrul nou de juniori, de vis!

Dandu Ustabacieff, fost jucător la Galaţi (echipă cu care a jucat în cupele europene în 1976), este un cunoscut antrenor de juniori, el activând în sectorul juvenil din 1981, fiind antrenorul care a lansat în fotbalul mare multe nume de jucători. În prezent este, alături de tehnicienii Petrişor Bondrea, Mircea Oţet şi Cătălin Rizan, antrenor al grupei de juniori născuţi în 1994 de la CSJ Ştiinţa „U“ Craiova, echipă care, din această vară, evoluează în campionatul Ligii a IV-a Dolj (seniori) pentru Victoria Celaru. În primele trei etape, juniorii centrului au o victorie, un egal şi o înfrângere.

„CSJ Ştiinţa «U» Craiova trebuie să rămână“

Dandu Ustabacieff a comentat pentru GdS situaţia actuală de la centrul de copii şi juniori al CJ Dolj: „Excluderea Universităţii Craiova din fotbal, eveniment pe care încă îl consider un vis urât, ar putea avea unele consecinţe asupra activităţii şi viitorului CSJ Ştiinţa «U» Craiova, club de juniori finanţat de Consiliul Judeţean Dolj şi care are în prezent 12 grupe de copii şi juniori. S-ar putea spune, exagerând, că obiectul muncii noastre a cam dispărut. De altfel, chiar preşedintele consiliului judeţean, dl. Ion Prioteasa, a vorbit presei despre acest subiect dureros în Bănie. Am argumente prin care susţin că activitatea centrului nostru este apreciată, recunoscută, iar consilierii judeţeni vor lua decizia corectă, adică să nu ne desfiinţăm“. Ce se va întâmpla cu cei care vor termina junioratul la CSJ Ştiinţa „U“ Craiova? La această întrebare, Dandu Ustabacieff a punctat: „Nu sunt în măsură să comentez această problemă, una, într-adevăr, destul de încurcată la ora dialogului nostru. Important este că toţi copiii şi juniorii de la centrul nostru sunt pe mâini bune, cum se spune, se pregătesc în condiţii foarte bune. CSJ Dolj are grijă de noi, avem antrenori calificaţi, sunt multe talente aici şi care vor deveni, în timp, şi certitudini“.

Juniorii, pe urmele lui Antognoni şi Tigana

Antrenorul centrului de juniori a adăugat: „Vorbind despre condiţiile actuale de pregătire, aş vrea să spun că am primit un ajutor din partea clubului Universitatea, cu care noi ne-am aflat într-o foarte bună colaborare. Domnul Geolgău, pe vremea când era antrenor la Universitatea II Craiova, a permis unor grupe de juniori de la noi (născuţi 1992, 1993 şi 1994) să se antreneze pe terenurile administrate de Universitatea. Şi acest gest de bunăvoinţă continuă şi acum, iar juniorii născuţi în 1992, 1993, 1994, 1997 şi 1998 se antrenează în prezent pe terenul mare de la «Ion Oblemenco», pe arenele «Petre Deselnicu» şi «Zoltan Crişan», plus pe cele de la cantonamentul din Lunca Jiului. Noi, antrenorii de la CSJ Ştiinţa «U» Craiova, nici nu visam că elevii noştri ar putea vreodată să se pregătească pe terenul unde au jucat odinioară Antognoni, Passarela, Tigana, Briegel, Filipovici şi alţi monştri ai fotbalului!“.
Despre proiectul CSJ Dolj privind noul complex sportiv destinat copiilor şi juniorilor, intervievatul a spus: „Am văzut proiectul, ştiam despre el de multă vreme. Dacă s-ar realiza ar fi ceva de vis, fantastic! În acest modern complex sportiv, copiii şi juniorii se pot pregăti ca în marile centre de juniori europene, iar Craiova ar putea redeveni Oxfordul fotbalului juvenil din România, aşa cum se spunea, în urmă cu ceva ani, despre pepiniera Ştiinţei. În ciuda unor condiţii de austeritate şi a faptului că Universitatea, deocamdată, nu mai există, cred că Bănia are nevoie de acest centru şi chiar îl merită“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII