33.4 C
Craiova
duminică, 13 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportEvans, cu gândul la sezonul viitor

Evans, cu gândul la sezonul viitor

Cu şanse pur teoretice la calificarea în play-off, Energia Rovinari are o datorie morală faţă de publicul târgujian de a încheia duminică, de la ora 18.30, seria jocurilor acasă din sezonul regulat cu o victorie în compania formaţiei CSM Oradea. Antrenorul Theo Evans este cu gândul la strategia pentru sezonul viitor la restructurarea lotului şi mai puţin la acest final de sezon în care gorjenii au şanse reduse de a-şi îndeplini obiectivul. „Sper să terminăm sezonul într-o manieră bună, iar la final să am cu conducerea clubului o discuţie pentru a vedea unde a fost problema echipei. Ar trebui făcută o strategie de îmbunătăţire a jocului din deplasare şi astfel vom face o echipă mai puternică, mai fiabilă. Mă gândesc deja la jucătorii cu care să lucrez în sezonul viitor. Urmăresc DVD-uri, îi urmăresc pe cei din campionatul intern, dar nu poţi să ştii nimic, nu poţi face nimic, până nu ai un buget. Poate ai bani mai mulţi, poate mai puţini. De la o zi la alta se poate modifica acest buget şi strategia pe care o ai trebuie adaptată la acest buget", a declarat Evans.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS