Londonezii lui Scolari s-au chinuit cu modesta Stoke şi par să nu aibă forţa necesară să-i facă faţă lui Manchester United în acest sezon.
După ce în etapa trecută a campionatului Angliei a fost umilită de Manchester, în faţa căreia a pierdut fără drept de apel cu 3-0, Chelsea a fost la un pas de un nou dezastru, de data aceasta în faţa propriilor suporteri, în runda a 22-a din Premiership. „Albaştrii“ lui Felipe Scolari au fost conduşi pe „Stamford Bridge“ cu 1-0 până în minutul 88 de modesta Stoke, dar au reuşit, în cele din urmă, să întoarcă rezultatul, salvând totodată şi postul tehnicianului brazilian.
După o primă repriză în care au atacat în permanenţă, dar fără succes, londonezii s-au văzut conduşi în minutul 59, când Delap l-a învins pe Petr Cech. La scorul de 0-1, băieţii lui Scolari s-au năpustit asupra careului advers, dar portarul oaspeţilor, Sorensen, a făcut minuni în faţa lui Kalou, Anelka şi Ballack. Antrenorul brazilian a scos apoi vedetele Malouda şi Obi Mikel şi i-a introdus pe Belletti şi Di Santo, Chelsea câştigând un plus de luciditate la mijlocul terenului. Cei doi au stat la originea golului egalizator, care a venit în minutul 88, când primul dintre ei a finalizat pasa bună a lui Di Santo. Oaspeţii au cedat sub presiunea lui Chelsea, dar şi a publicului spectator şi au pierdut toate cele trei puncte în minutul 90+3, când Lampard a înscris cu o „bombă“ de la 16 metri.
Londonezii au probleme
Chiar dacă aparent nu are nici o legătură, problemele care au apărut în ultimul timp în jocul celor de la Chelsea Londra au survenit pe fondul crizei financiare mondiale, care l-a afectat pe patronul Roman Abramovici. Mai întâi, rusul a concediat foarte mulţi scouteri, care căutau talente pentru londonezi în întreaga lume, apoi a propus reducerea salariilor jucătorilor. Mai mult, presa engleză a anunţat că Abramovici chiar vrea să vândă clubul. În perioada de transferuri din iarnă nu a mai sosit nici o vedetă, iar lotul pe care îl are la dispoziţie Felipe Scolari pare „îmbătrânit şi plictisit“, după cum au scris ziarele britanice. Şi nici Scolari nu pare un antrenor făcut pentru campionatul Angliei. Cu toate acestea, Chelsea se menţine, şchiopătând, pe locul al treilea în Premiership.
Şi Manchester a câştigat in extremis
Manchester United a fost nevoită şi ea să aştepte ultimul minut de joc pentru a marca golul victoriei în partida pe care a disputat-o în deplasare, la Bolton. Fără Wayne Rooney şi Rio Ferdinand, United s-a chinuit 89 de minute pe „Reebok Stadium“, fără să-şi creeze ocazii prea mari de gol. Până la urmă, Carlos Tevez a luat o acţiune pe cont propriu, a pătruns în careu pe partea dreaptă şi a centrat perfect pentru bulgarul Berbatov, care a înscris cu o puternică lovitură de cap. Până în acel moment, Berbatov fusese aproape inexistent. În urma acestei victorii, Manchester a trecut pe primul loc în clasament, în condiţiile în care are şi o restanţă de disputat cu Fulham. Liverpool, lideră
înaintea rundei a 22-a, va juca în această seară derbiul cu Everton (Eurosport 2, ora 22.00).
City a învins greu pe Wigan
Manchester City, echipa care probabil în următorii ani se va lupta pentru titlu, se zbate, deocamdată, în subsolul clasamentului. Echipa antrenată de Mark Hugues s-a impus pe teren propriu cu 1-0 în faţa lui Wigan, prin golul marcat de Zabaleta în minutul 52. Din minutul 54, gazdele au evoluat în inferioritate numerică, fundaşul Dunne fiind eliminat. La Manchester City a jucat şi Wayne Bridge, transferat recent de la Chelsea. În urma acestei victorii, echipa lui Hugues a urcat pe locul al 11-lea în clasament.
Arsenal Londra continuă să se apropie de podium, elevii lui Arsene Wenger impunându-se cu 3-1 pe terenul lui Hull. Meciul nu a fost uşor pentru „tunari“, care au condus cu 1-0 prin reuşita lui Adebayor din minutul 30, dar s-au văzut egalaţi în partea secundă, pentru gazde punctând Cousin (‘62). Nasri şi Bendtner au marcat golurile victoriei londonezilor în minutele 82 şi 86. Arsenal ocupă în prezent locul al cincilea.
Campionatul Angliei, etapa a 22-a
Rezultatele înregistrate sâmbătă: Blackburn Rovers – Newcastle 3-0 (McCarthy ‘61 – penalti, Roberts ‘62, ‘86), Bolton – Manchester United 0-1 (Berbatov ‘89), Chelsea Londra – Stoke City 2-1 (Belletti ‘89, Lampard ‘90+3 / Delap ‘60), Manchester City – Wigan 1-0 (Zabaleta ‘53), Sunderland – Aston Villa 1-2 (Collins ‘11 / Milner ‘63, Barry ‘80 – penalti), West Bromwich – Middlesbrough 3-0 (Brunt ‘4, Koren ‘54, ‘67), Hull City – Arsenal 1-3 (Cousin ‘62 / Adebayor ‘30, Nasri ‘82, Bendtner 86). Ieri, după închiderea ediţiei, s-au jucat meciurile West Ham United – Fulham şi Tottenham – Portsmouth. Astăzi va avea loc derbiul Liverpool – Everton.
Clasament: 1. Manchester United 47 p, 2. Liverpool 46, 3. Chelsea 45, 4. Aston Villa 44, 5. Arsenal 41, 6. Everton 35, 7. Wigan 31, 8. Hull City 27, 9. Fulham 29, 10. West Ham 26, 11. Manchester City 25, 12. Bolton 23, 13. Newcastle 23, 14. Sunderland 23, 15. Portsmouth 23, 16. Blackburn 21, 17. Middlesbrough 21, 18. Stoke 21, 19. W.B.A. 21, 20. Tottenham 20.

