Știri de ultima orăSportDaniel Niculae, slab cu Lyon

Daniel Niculae, slab cu Lyon

Internaţionalul român, care şi-a anunţat recent retragerea de la echipa naţională, nu reuşeşte să depăşească perioada de criză în care a intrat după Campionatul European şi a fost printre cei mai slabi jucători de la Auxerre în meciul cu liderul din Ligue 1.

Atacantul român Daniel Niculae şi-a continuat în weekend-ul trecut seria evoluţiilor proaste din acest sezon. Fostul rapidist a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren la meciul pe care echipa sa, Auxerre, l-a terminat la egalitate pe teren propriu cu Olympique Lyon, scor 0-0, în etapa a zecea a campionatului Franţei. „Nico“ a rămas totuşi pe teren până în minutul 89, când antrenorul Jean Fernandez l-a înlocuit cu Langil. Aceasta a fost a treia partidă pe care românul a jucat-o ca titular la Auxerre. În „filmul meciului“ prezentat de cotidianul L’Equipe, Niculae apare o singură dată, în minutul 44, când a frânat o acţiune de contraatac a gazdelor, care surprinseseră pe picior greşit defensiva Lyonului. De altfel, L’Equipe l-a şi taxat pe Niculae, acordându-i nota 4 pentru evoluţia din acest meci. Mai puţin ca el a primit doar coechipierul său, Jelen, notat cu trei. În cele şapte prezenţe din acest sezon, internaţionalul român, care a anunţat că a renunţat la echipa naţională după partida cu Franţa, nu a marcat nici un gol, în condiţiile în care în stagiunea precedentă şi-a trecut în cont 11 reuşite. Auxerre ocupă locul al 12-lea în campionatul Franţei, cu 12 puncte, în timp ce adversara Stelei din Champions League, Lyon, se situează pe prima poziţie cu 21 de puncte.

Nice a remizat cu Bordeaux

Adversara lui CFR Cluj din Grupa A a Ligii Campionilor, Girondins Bordeaux, a remizat cu Nice, scor 2-2, în deplasare, tot într-un meci din etapa a 10-a a campionatului francez de fotbal. Golurile lui Bordeaux au fost marcate de Wendel (’11) şi Cavenaghi (’57), iar pentru gazde au punctat Mouloungui (’84) şi Remy (’90+6). Antrenorul lui Bordeaux, Laurent Blanc, a folosit următorii jucători: Rame – Placente, Planus, Diawara, Chalme – Gouffran (Obertan ’66), Ducasse, Fernando, Wendel (Diarra ’79) – Cavenaghi (Gourcuff ’66), Chamakh. În urma acestui rezultat, Bordeaux a acumulat 18 puncte şi se află pe locul patru în clasament, la trei puncte în spatele liderului Olympique Lyon.
Campioana României, CFR, va întâlni pe Girondins Bordeaux pe 4 noiembrie, la Cluj. În partida tur, gruparea franceză s-a impus cu scorul de 1-0.

Le Mans a rezistat şi la Rennes

Revelaţia acestei ediţii de campionat, Le Mans, continuă seria bună de rezultate începută în august. Echipa antrenată de Yves Bertucci a reuşit să plece neînvinsă de la Rennes, unde a remizat, scor 2-2, după ce a condus de două ori. Brazilianul Gervinho a deschis scorul în minutul 11, Briand egalând după numai trei minute. Le Mans a trecut din nou în avantaj în minutul 33, graţie reuşitei lui Coutadeur din penalti, iar Pagis a punctat pentru Rennes în minutul 77 şi a stabilit scorul final. După zece meciuri, Le Mans ocupă locul al treilea în clasament, cu 18 puncte, în timp ce Rennes se situează pe poziţia a şaptea cu 15 puncte.
În nici unul dintre cele şapte meciuri jucate sâmbătă, în Ligue 1, oaspeţii nu au reuşit să se impună, cinci dintre ele terminându-se la egalitate.

Campionatul Franţei, etapa a 10-a
Rezultatele înregistrate în cele şapte meciuri jucate sâmbătă seară în Ligue 1: Auxerre – Lyon 0-0, Nice – Bordeaux 2-2, Rennes – Le Mans 2-2, Toulouse – Monaco 0-0, Lille – Caen 2-2, Lorient – Nantes 3-0, Le Havre – Valenciennes 2-1. Partidele Saint Etienne – Grenoble, Nancy – Sochaux şi Marseille – PSG s-au disputat aseară, după închiderea ediţiei. Clasament: 1. Lyon 21 puncte; 2. Marseille 19; 3. Le Mans 18; 4. Bordeaux 18; 5. Toulouse 18; 6. Lille 16; 7. Rennes 15; 8. Nice 15; 9. PSG 14; 10. Grenoble 14; 11. Caen 13; 12. Auxerre 12; 13. Saint Etienne 10; 14. Monaco 10; 15. Nantes 10; 16. Lorient 9; 17. Nancy 8; 18. Le Havre 8; 19. Valenciennes 7; 20. Sochaux 5.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS