7.3 C
Craiova
vineri, 20 martie, 2026
Știri de ultima orăSportChivu e ieşit din formă

Chivu e ieşit din formă

Prestaţia românului din partida cu Genoa a fost ca şi precedentele, una modestă. Presa italiană a scris despre apărător că este departe de evoluţiile care l-au consacrat.

 

 

 

Căpitanul naţionalei României, Cristian Chivu, a jucat deja trei meciuri după pauza de câteva săptămâni cauzată de accidentarea suferită la umăr, dar în nici unul dintre ele nu a impresionat. Miercuri seară, în disputa pe care echipa sa, Inter, a terminat-o la egalitate, scor 1-1, la Genoa, în etapa a 29-a a campionatului Italiei, reşiţeanul a fost folosit timp de 90 de minute de antrenorul Roberto Mancini şi a evoluat pe două posturi. A început ca fundaş central, apoi a fost mutat la centrul terenului, pentru ca apoi să revină în defensivă. Prestaţia sa a fost la fel ca şi precedentele, modestă, el fiind notat cu 5,5 de agenţia Datasport. „A jucat fundaş central, apoi o scurtă perioadă mijlocaş şi s-a întors iar în apărare. Depune mult efort, dar e clar că, deocamdată, este ieşit din formă“, a scris Datasport despre Chivu, forţat să revină pe teren săptămâna trecută la confruntarea de Champions League cu Liverpool, mai devreme decât se stabilise iniţial, din cauza problemelor de efectiv pe care le-a avut antrenorul Mancini. 20 de meciuri a jucat Chivu în actuala ediţie a campionatului Italiei, în 18 dintre ele fiind titular.

Pe stadionul „Marassi“ din Genova, Inter a deschis scorul prin Suazo în minutul 12 şi a fost egalată cu patru minute înainte de final, când pentru gazde a punctat Boriello. „Nerazzurrii“ au jucat în inferioritate numerică din minutul 40, când a fost eliminat portughezul Pele.

 

Mutu a jucat singur la Napoli

 

Adrian Mutu nu a avut o prestaţie extraordinară în meciul pierdut de Fiorentina, cu 2-0, la Napoli, pentru gazde a marcând Lavezzi în minutele 23 şi 31. Chiar şi în aceste condiţii, internaţionalul român a fost cel mai bun de la gruparea „viola“. Agenţia Datasport i-a acordat „Briliantului“ nota 6,5 şi a avut cuvinte de laudă la adresa lui. „A părut mereu periculos şi la fiecare minge primită a fost pregătit să ofere câte o magie. Spre final, randamentul său a scăzut vizibil, el părând uşor enervat şi de faptul că nu a fost susţinut de colegii de echipă, care au jucat fără tragere de inimă“. Cel mai slab jucător de pe teren a fost portarul francez al Fiorentinei, Sebastien Frey, unul dintre adversarii lui Mutu la titlul pentru cel mai bun străin din Serie A, alături de Zlatan Ibrahimovic (Inter).

Înfrângerea suferită pe „San Paolo“ nu o afectează foarte mult pe Fiorentina, pentru că şi concurenta toscanilor pentru locul al patrulea, AC Milan, a pierdut, cu 2-1, întâlnirea desfăşurată pe teren propriu cu Sampdoria.

În altă confruntare, Catania – Siena, încheiată la egalitate, scor 0-0, mijlocaşul român Paul Codrea nu a fost folosit la oaspeţi.

 

Radu a ratat derbiul Romei

 

Lazio, gruparea altui român, Ştefan Radu, a câştigat derbiul capitalei Italiei cu marea rivală AS Roma, scor 3-2 (1-1), golul victoriei laziale fiind reuşit de Behrami în al doilea minut de prelungiri. Din păcate, fundaşul român nu a evoluat, fiind nevoit să stea departe de gazon timp de două săptămâni din cauza accidentării suferite în etapa trecută. Mijlocaşul Romei, Adrian Piţ, nu a fost nici el convocat pentru această întâlnire. Rodrigo Taddei a dus Roma în avantaj după o jumătate de oră de joc, dar scorul afişat de tabelă la pauză a fost 1-1, pentru că muntenegreanul Goran Pandev a punctat în ultimul minut al primei părţi. La puţin timp de la reluare, Tommaso Rocchi a marcat pentru Lazio dintr-un penalti acordat uşor, dar „biancocelestii“ şi-au păstrat avantajul doar cinci minute, Perrotta înscriind pentru 2-2. În minutul 89, Pandev a centrat de pe dreapta pentru Rocchi, iar acesta a retrimis către Behrami, care l-a executat pe Doni cu un şut sub bară din opt metri. Roma a pierdut astfel şansa de a se apropia la patru puncte de lidera Inter.

Serie A, etapa a 29-a

Rezultate: Genoa – Inter 1-1, Empoli – Juventus 0-0, Lazio – Roma 3-2, Napoli – Fiorentina 2-0, Milan – Sampdoria 1-2, Torino – Udinese 0-1, Cagliari – Atalanta 1-0, Parma – Palermo 2-1, Catania – Siena 0-0, Livorno – Reggina 1-1. Clasament: 1.Inter 68 de puncte; 2. Roma 61; 3. Juventus 55; 4. Fiorentina 50; 5. Milan 46; 6. Sampdoria 45; 7. Udinese 44; 8. Atalanta 37; 9. Lazio 37; 10. Napoli 36; 11. Genoa 36; 12. Palermo 36; 13. Siena 32; 14. Torino 31; 15. Parma 29; 16. Catania 28; 17. Livorno 28; 18. Reggina 26; 19. Empoli 26; 20. Cagliari 24.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS