21.2 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportPăcurar vrea să revină la Cluj

Păcurar vrea să revină la Cluj

Alexandru Păcurar, mijlocaşul coordonator al pandurilor, este tentat să revină la formaţia sa de suflet, „U“ Cluj, pentru care a evoluat cinci sezoane. Acesta se află pe lista de achiziţii a „lanternei roşii“ a Ligii I, însă preţul piperat solicitat de Marin Condescu îl face deocamdată inaccesibil ultimei clasate. „Eu mi-aş dori mult să revin la echipa mea de suflet. Discuţii au fost, iar interesul lui «U» pentru mine nu este un secret, dar trebuie mai întâi să se înţeleagă cluburile“, a declarat Păcurar.
Acesta mai are doi ani şi jumătate contract cu gorjenii, care îl evaluează la un milion de euro. „Ştiu că a existat o ofertă pentru mine şi din străinătate, dar Condescu a cerut un milion de euro. Este greu de crezut că s-ar putea plăti o astfel de sumă pentru mine“, a mai spus Alexandru Păcurar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS