21.2 C
Craiova
marți, 8 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportIzmenele lui Dinel nu-i ţin de cald lui Mititelu

Izmenele lui Dinel nu-i ţin de cald lui Mititelu

Universitatea Craiova a fost sancţionată pentru că Dinel Staicu şi-a bătut joc de brazilienii Marquinhos şi Edu Magri.

În iarna anului 2005, când i-a dat afară pe cei doi brazilieni, Marquinhos şi Edu Magri, Dinel Staicu a motivat că aceştia nu au respectat clauzele din contract. „Brazilienii aveau clauză în contract să poarte iarna izmene. I-am prins fără izmene pe ei şi le-am reziliat contractele“, a spus Staicu. Caterinca sa a costat însă foarte scump clubul Universitatea, iar cel care tremură acum este Adrian Mititelu, noul finanţator al Ştiinţei.
Printr-o decizie definitivă şi irevocabilă, Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a interzis, la sfârşitul săptămânii trecute, clubului din Bănie să mai efectueze transferuri timp de un an, oltenii fiind amendaţi şi cu 185.000 de euro.
După cum se ştie, în urmă cu o lună, FIFA dăduse o sentinţă identică, deoarece Ştiinţa nu îşi respectase angajamentul faţă de jucătorii Alexandre Negri, Marquinhos şi Edu Magri, care au evoluat la gruparea craioveană în returul sezonului 2004-2005. Universitatea a făcut recurs la TAS, plătind unei case de avocatură din Elveţia 25.000 de euro, dar a pierdut din nou.

Mititelu plăteşte datoriile înaintaşilor

„Sunt pur şi simplu consternat. Am primit o lovitură incredibilă. Nu mă aşteptam la aşa ceva, eram convins că vom reuşi. Este incredibil ce ni se întâmplă şi de această dată nu putem face nimic. Am fost sunat din Elveţia şi am aflat că am dat 25.000 de euro pe nimic. Elveţienii mi-au spus că pentru comportamentul conducătorilor cu cei doi brazilieni şi neplata lor la acea vreme s-a hotărât interzicerea dreptului de a efectua transferuri. Principalul vinovat este Dinel Staicu, apoi Pavel Badea. M-am săturat şi nu am cuvinte, iar chef de Sărbători nici nu mai vorbesc. Toţi patronii dinaintea mea mi-au lăsat câte o nenorocire. Ilinca a venit cu datoriile acelea de miliarde de pe urma firmei de echipament, Dinel, cu brazilienii, Neţoiu a luat jucători de aici câţi a vrut, iar primăria ne bagă pe gât impozite de miliarde“, s-a plâns patronul Adrian Mititelu.

La loc comanda

Prima măsură pe care oficialii Ştiinţei au luat-o a fost rechemarea celor cinci disponibilizaţi la echipă. Mădălin Ciucă, Michael Baird, Constantin Gărgălie, Gabriel Velcovici şi Ovidiu Stoianof au fost anunţaţi că nu vor mai fi lăsaţi să plece de la Universitatea Craiova, urmând să se prezinte la reunirea lotului, pe 8 ianuarie.
Apoi, s-a anunţat că se doreşte readucerea atacantului Jeremie Njock în Bănie, însă aici situaţia este mai complicată, fiind imposibilă această mutare din cauza deciziei TAS de săptămâna trecută. Njock este jucătorul Ştiinţei, dar a fost împrumutat până în vara lui 2008 la Tubize, formaţie care îi plăteşte în acest timp contractul de 230.000 de dolari. La Tubize, Njock nu a dat satisfacţie, fiind folosit foarte rar.
În prezent, singura posibilitate de întărire a lotului pentru Universitatea este promovarea de jucători de la Primăvara Craiova, „satelitul“ echipei aflat pe locul secund în Liga a IV-a Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII