32.9 C
Craiova
sâmbătă, 2 august, 2025
Știri de ultima orăSportGorjenii n-au contat la Constanta

Gorjenii n-au contat la Constanta

HCM Constanta s-a distrat pe teren propriu cu Energia Pandurii Tirgu Jiu, având nevoie doar de 14 minute pentru a transa jocul. In acest interval de timp, gazdele au marcat de opt ori, in timp ce jucatorii lui Andries nu au reusit sa-l invinga nici o data pe Stanescu. Abia la jumatatea primei reprize, una catastrofala, oltenii au punctat pentru prima data, prin Ilies. Diferenta a crescut pâna la 12 goluri pentru gazde, 17-5 in minutul 26 si 19-7, scor inregistrat la pauza. Debutul actului secund le-a apartinut tot gazdelor, sârbii Kazic si Dragicevic oferind un recital ofensiv cu sase goluri consecutive. In minutul 48, tabela de marcaj arata 29-13, moment pentru tehnicianul constantenilor sa-si menajeze titularii si sa apeleze la rezerve. Energia Pandurii a profitat si a redus din handicap, fiind invinsa „doar“ la opt goluri diferenta, 32-24. Portarul echipei nationale, Stanescu, a avut 11 interventii reusite, cât ambii portari ai oaspetilor la un loc. Toti jucatorii trimisi in teren de Omer au punctat, cele mai multe goluri fiind reusite de Iacob si Dragicevic, câte cinci, iar de la gorjeni Ilies si Filip au marcat tot câte cinci goluri.


Interul Marian Filip ramâne insa lider in clasamentul celor mai buni marcatori din Liga Nationala, cu 84 de goluri. „Am jucat execrabil in prima repriza, singura scuza fiind ca am avut in fata o echipa exceptionala, care, zic eu, va câstiga fara probleme campionatul in acest sezon“, a spus tehnicianul gorjenilor, Liviu Andries, la finalul partidei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS