La liberali este o foială în filiale mai mare ca de obicei. Congresul din martie curent tinde să rezolve contradicţii mai vechi, care au împărţit partidul în două: cei din jurul lui Tăriceanu, văzuţi ca beneficiarii a patru ani de „bugete“ şi poziţii privilegiate, şi – pe de altă parte – ceilalţi, care au fost ţinuţi pe dinafară şi care acum s-au coalizat să preia puterea în PNL.
Figuri proeminente aici: Crin Antonescu, Ludovic Orban, Norica Nicolai; şi, mai nou, Relu Fenechiu, până acum „omul lui Tăriceanu“, căruia i-a şi impus o serie de miniştri. În tabăra cealaltă sunt Bogdan Olteanu, David, Iorgulescu, Nicolăescu etc. Cred că vor apărea destule schimbări de poziţie. Destui îşi vor alege pe cine să susţină chiar în zilele congresului. Adică se vor alătura favoritului după negocieri strânse pe ideea „cine dă mai mult“. Filialele îşi vor impune pretenţiile lor, pentru că ambele tabere conduse de Tăriceanu, respectiv Antonescu sunt în căutare de voturi. Două sunt mizele: 1) puterea în partid şi 2) desemnarea candidatului pentru Cotroceni.
De unde această reacţie, oarecum neaşteptată? Lui Tăriceanu i se reproşează în filiale că s-a încăpăţânat să ceară pentru el postul de prim-ministru, ceea ce a împins PNL-ul în opoziţie; un PNL care nu avea deloc chef să părăsească puterea. Scenariul era cel ştiut: şi PD-L, şi PSD au nevoie de voturile liberale pentru a forma guvernul. Nimeni nu a luat în calcul că PSD şi PD-L – în ciuda vechilor lor dispute – se vor înţelege peste capul lui Tăriceanu. Mai mulţi lideri de la vârful PNL i-au reproşat lipsa de flexibilitate la negocieri. Această rigiditate a trimis partidul în opoziţie. Chiar dacă PNL a luat circa 18% la alegeri, cel mai bun scor din istoria sa de după ’89. Şi asta în condiţiile în care venea după patru ani de guvernare. Uzura a fost mult mai mică decât s-a crezut. Din acest unghi, PNL a făcut un succes consistent. PNŢ într-o situaţie asemănătoare s-a prăbuşit, PNL nu. Lui Tăriceanu i se reproşează şi antagonizarea lui Băsescu şi îndepărtarea de PD-L. Altă conducere ar duce PNL la putere? Nu ştim. Dar Antonescu este mai simpatic la PD-L decât Tăriceanu, care „i-a dat afară din guvern“. Cu Antonescu şef se deschide perspectiva refacerii Alianţei D.A. Coaliţia PSD – PD-L s-ar putea rupe, PSD ar trece în opoziţie şi PNL iar la guvern, ceea ce îşi doresc mult în PNL. E o scurtătură spre putere, cred unii. Mă îndoiesc. Antonescu va fi şi el un lider incomod pentru PSD, Băsescu şi PD-L. El trebuie să aducă partidul la 30 de procente, aşadar are nevoie de un discurs radical critic vizavi de putere. În vreme de criză este singurul care aduce voturi.
Chestiunea care se pune este: cine are chef să aştepte mai mult? PNL rezistă în opoziţie până în 2012? În 2012, PNL ar putea încerca să preia puterea. Cauza este capitalizarea statutului de opozant în aceşti ani, când se anunţă o criză economică de proporţii. Aşa s-a întâmplat în 2000, când PSD nu s-a afirmat în opoziţie prin nimic, pe fondul crizei care a fost agentul electoral cel mai eficace, şi a revenit la putere. Tactica PSD a fost ca disciplinat, în ordine, să îşi aştepte ceasul. Criza de acum va eroda radical partidele din guvern şi va impune alternativa „opoziţiei“. Fireşte, dacă PNL nu îşi pierde capitalul prin scandaluri şi fracturi. Dacă nu se scindează, înainte de toate. Ce va fi după Congres? Nişte nerăbdători s-ar putea să vrea la guvern nu ca partid, ci de capul lor, „la bucată“, cum se spune. Congresul PNL are aşadar o miză mare nu numai pentru acest partid, ci pentru situaţia încordată a întregului spectru politic. Una e să ai un partid de opoziţie care se consolidează şi există o alternativă. Şi alta dacă ai o opoziţie slabă şi dezbinată, în situaţia în care majoritatea parlamentară este de peste 70%. Să ne înarmăm cu răbdare şi tutun, să vedem ce se întâmplă.
