Criza financiară internaţională, o criză din care clasa politică românească pare că nu a înţeles mare lucru, dă semne de atenuare. Bursele încep timid să-şi revină, cursul monedelor naţionale se redresează, revine încrederea în piaţa financiară. Optimismul reaprinde chipurile marilor lideri politici ai planetei. Globalizarea va depăşi această criză şi-şi va continua evoluţia. Care este însă preţul? Cine a plătit acest preţ?
Dacă citim presa fără a pătrunde în subtilităţile savante ale analizelor politico-economice, mulţumindu-ne doar cu informaţia primară, vom observa că se vorbeşte cu o ciudată lejeritate despre faptul că diferite guverne intervin în salvarea instituţiilor financiare care au provocat criza. Guvernul portughez, de exemplu, va oferi garanţii de stat pentru operaţiunile de finanţare ale băncilor, în valoare de 20 de miliarde de euro scoşi din rezervele de stat. Germania doreşte să intervină pentru salvarea sectorului financiar prin adoptarea unei proceduri legislative de urgenţă. Această măsură presupune un efort financiar de până la 400 de miliarde de euro de la bugetul de stat.
În Marea Britanie, guvernul devine acţionar al băncilor RBS, HBOS şi Royal Bank of Scotland, după ce aceste bănci au cerut ajutorul statului, şi investeşte 46,6 miliarde de euro de la bugetul de stat în redresarea lor. Diferite alte ţări ale Uniunii Europene au adoptat măsuri asemănătoare, utilizând bugetul statului pentru a salva de la faliment băncile private sau marile companii de asigurări. Banca Centrală a Federaţiei Ruse are rezerve în aur şi valute străine de 556 de miliarde de dolari, însă sectorul privat a acumulat o datorie de aproximativ 450 de miliarde de dolari. Instituţiile creditoare nu vor amâna scadenţa plăţilor, astfel că guvernul rus îşi foloseşte rezervele de stat pentru a plăti datoriile companiilor private. Peste 200 de miliarde de dolari vor fi virate de băncile de stat ruseşti către companiile private pentru achitarea datoriilor. În SUA, administraţia Bush a reuşit să convingă Senatul şi Camera Reprezentanţilor să adopte un plan de salvare bancară care presupune cheltuirea de la bugetul de stat a 700 de miliarde de dolari pentru a restabiliza piaţa financiară şi ipotecară americană. Ţările bogate membre ale G7 au obţinut de la Comitetul Director al FMI aprobarea pentru planul comun de stabilizare a sistemului financiar mondial, iar G20, format din ţările bogate şi ţările în curs de dezvoltare, a hotărât un fel de mobilizare generală a ţărilor membre pentru combaterea efectelor crizei financiare.
Liderii politici au vorbit despre această criză ca despre un fenomen aflat dincolo de voinţa oamenilor, ca despre un cutremur de pământ care a lovit planeta şi pentru a cărui declanşare vinovăţia este a naturii înconjurătoare. Fals! Criza financiară a fost provocată de anumiţi semeni ai noştri, adică atât de speculanţii de pe Wall Street, de proprietarii neştiuţi ai marilor bănci transnaţionale şi ai companiilor internaţionale de asigurări, cât şi de populaţia ţărilor bogate, ademenită de bănci să contracteze credite de consum sau ipotecare,
într-un fel de nebunie a consumului necontrolat şi neacoperit de veniturile obţinute din munca proprie. Nu am reuşit să aflu din presa naţională sau internaţională vreun nume de acţionar majoritar sau de proprietar de instituţie financiară privată arestat şi anchetat pentru că a încălcat reglementările bancare sau pentru că a manipulat bursa. Nicăieri nu se vorbeşte de răspunderea morală şi, mai ales, legală a celor care au provocat acest dezastru financiar.
Marii proprietari ai instituţiilor financiare care au aruncat lumea într-o criză economică asemănătoare celei din 1929, speculatorii burselor, ai asigurărilor şi ai creditelor de consum îmi evocă imaginea monstrului din filmul „Alien“. Odată intrat în corpul victimei, nu mai poate fi înlăturat decât dacă acceptăm că moartea parazitului înseamnă şi moartea victimei. Instituţiile financiare transnaţionale au utilizat un şantaj pe cât de cinic, pe atât de eficient în faţa guvernelor. „Ne lăsaţi să dăm faliment, atunci milioane de oameni îşi vor pierde casele, locurile de muncă, poliţele de asigurare, acţiunile pe care le au cumpărate la noi! Asta înseamnă că nu veţi mai avea sprijinul populaţiei. Guvernul cade, partidele voastre îşi pierd alegătorii!“. Adevărul este că nu putem ignora faptul că neintervenţia guvernelor ar fi provocat nu numai dispariţia, meritată de altfel, a acestor instituţii financiare, cât, mai ales, sărăcirea bruscă a majorităţii categoriilor sociale din ţările noastre. Criza financiară internaţională a fost evitată prin utilizarea rezervelor financiare ale popoarelor. Sistemul se regenerează folosind sângele victimei. Să nu uităm însă că acest sistem va atinge punctul maxim de criză şi atunci, ca şi monstrul din „Alien“, va distruge corpul victimei pe care acum o parazitează, iar victima suntem noi, oamenii de rând…
