De aproape trei ani discutăm despre depolitizarea TVR. Au existat nenumărate consultări, s-a lucrat pe diverse proiecte de legi care ar fi trebuit să reducă influenţa partidelor asupra televiziunii publice. Toate acestea par ridicole acum: PSD şi PNL au făcut un târg destul de transparent – primul partid va prelua preşedinţia TVR, al doilea se pregăteşte să preia Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Mai mult ca orice, numirea lui Alexandru Sassu – politruc PSD însărcinat cu comunicarea – la şefia TVR este o ruşine şi o bătaie de joc. Am ratat o ocazie serioasă de a scoate această instituţie din umbra de credibilitate care a urmărit-o ca un blestem. Ar fi fost nevoie ca partidele să respecte ce au promis în 2004: să se abţină. Numirea lui Tudor Giurgiu a încercat să facă un pas înainte într-un cadru instituţional prost. Numit tot de partide (de PNL), Giurgiu nu era însă om de casă al nici unuia dintre ele şi avea un trecut care îl recomanda: făcuse din nimic un festival de film care deja a devenit cel mai important din România (TIFF). Mandatul său a eşuat atunci când partidele s-au plictisit de povestea cu imparţialitatea şi au văzut că nu mai funcţionează telefoanele. De atunci asistăm la o adevărată restauraţie. Oamenii vechi, „profesioniştii“ care aduseseră TVR în situaţia de goarnă a lui Năstase, îi hăituiesc acum pe cei veniţi recent în instituţie. Iar numirea lui Sassu aruncă pe geam însăşi ideea că partidele aduc acolo oameni independenţi şi cu credibilitate.
Alexandru Sassu e paraşutat la TVR direct din conducerea PSD. Cred că avem toate motivele să fim sceptici faţă de credibilitatea şi echidistanţa sa. Altceva decât obedienţa de partid nu îl recomandă pentru această funcţie. S-a remarcat până acum doar printr-o candidatură ratată la primăria Capitalei, printr-un mandat parlamentar lung şi o carieră de traseist care a fugit la PSD când era la putere. Nu aş putea să dau din memorie un exemplu de ceva făcut de Sassu în cei 12 ani cât a fost în parlament – ori nu a făcut mare lucru, ori a fost extrem de discret cu realizările. Şi ar trebui să credem că acest om este garantul echidistanţei TVR. Prin această numire, PSD şi PNL şi-au arătat cinismul: nu contează bunele principii, nu contează ce am promis, dacă ne simţim în formă, ne trimitem în astfel de funcţii dinozaurii rămaşi fără „coledzi“.
La fel cum în consiliul care va supraveghea Agenţia Naţională de Integritate va fi prezentă Rodica Stănoiu. Aici, lucrurile iau o turnură aproape comică: femeia care a exasperat Comisia Europeană – şi chiar şi pe Adrian Năstase – nefăcând nimic în reformarea justiţiei, ministrul scos aproape pe brânci de la Ministerul Justiţiei pentru a salva aparenţele în negocierile cu UE, este trimisă acum să supravegheze chiar instituţia prin care UE vrea să se asigure că suntem destul de maturi ca să limităm îmbogăţirea politicienilor din funcţii. Ce ar mai fi de zis?
Ruşinea de la TVR şi ANI
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei