-8.4 C
Craiova
luni, 19 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăOpiniiNU ADUCE ANUL CE ADUCE TERMOPANUL

NU ADUCE ANUL CE ADUCE TERMOPANUL

Un sef de partid nu trebuie sa fie numai servitorul partizanilor sai; un sef de partid nu trebuie, prin pozitia lui, sa permita indestularea poftelor…


Petre Carp, 1901


Asadar dl Nastase a ales; decât perchezitie mai bine renunta la toate demnitatile. La prima vedere, alegerea ar parea paguboasa. Caci, oricum, ancheta isi va urma cursul normal, necesar si asteptat. Dar s-ar putea ca alegerea sa fie mai inteligenta decât pare la prima vedere. In sensul ca rezultatele anchetei si verdictul justitiei sa fi condus la acelasi rezultat, dar intr-o maniera mult mai violenta si brutala. Dl Nastase stie cel mai bine si de aceea optiunea lui trebuie respectata.


Drept sa spun, vestea mazilirii politice a d-lui Nastase nu m-a bucurat in masura in care ma asteptam; incerc doar o timida satisfactie a transferarii vânatorului crud si incorect, care ucidea animalele nevinovate din adaposturi fortificate in tarcul in care erau inchise victimele.


In primul rând, nu este vorba de o condamnare premeditata si indelung gândita a d-lui Nastase, ci de o sinucidere autentica si inevitabila.


Pretentia jenanta de a considera inlaturarea d-lui Nastase ca un act responsabil si suficient de ameliorare a imaginii partidului este grotesca si jalnica. Mai ales ca unii dintre cei care se autoproclama principalii factori de asanare morala a partidului sunt departe de a fi persoane contaminate de un surplus de moralitate. Indepartarea lui Nastase a fost sustinuta cu entuziasm de unii colegi de partid in speranta ca aceasta va determina o noua ierarhie in conducerea partidului, si de aici posibilitatea obtinerii unui ciolan mai mare. Mai ales ca, o data cu intrarea in UE, vor sosi miliarde de euro. Desi cazul Nastase ar putea fi pentru oamenii rationali un semnal de alarma, sperantele ramân; caci euro e ochiul dracului. De aceea, luptele pentru putere in PSD se vor intensifica si vor avea ca efect deteriorarea in continuare a prestigiului sau. „Partidele nu pot avea dreptul la denumirea de partid, decât atunci când se strâng in jurul unor idei, care sunt mai presus de apetituri“, spunea un mare om politic român. Or, PSD s-a remarcat numai prin apetituri, caci numai de idei socialiste nu poate fi banuit, când in zece ani de guvernare a dus la o pauperizare accentuata a populatiei si la o imbogatire gretoasa a liderilor sai.


Acelasi om politic spunea: „Pe bazele trecutului nu mai poate fi vorba de lupte de principii, ci o lupta pentru putere. Lupta cu atât mai inversunata cu cât natura nu admite goluri pretutindeni. Unde au lipsit ideile, s-au pus in locul lor apetiturile personale. Vechea stânga si vechea dreapta si-au facut vremea lor“. Spuse acum mai bine de un secol, aceste cuvinte isi pastreaza autenticitatea. Autenticitate intarita si de cazul Nastase. Si de cazul PSD, si al PNL, si al altor partide.


Apreciez, in cadrul unei declaratii televizate, eleganta d-lui Nastase de a nu se considera victima numai a presedintelui Basescu. Desi e mult mai simplu ca, asa cum face Victor Ponta, tot ceea ce e rau sa fie pus si-n cârca lui Basescu si Macovei.


Adrian Nastase este victima propriei suficiente, a infatuarii si cupiditatii sale, a colegilor, unii cu aceeasi structura ca si dânsul, altii umiliti sau marginalizati de dânsul, a dorintei de parvenitism care caracterizeaza liderii politici din PSD si nu numai.


Dar nu e nici o nenorocire ceea ce i s-a intâmplat d-lui Nastase. Sunt in partid multi alti Nastasi, care se vor ridica si apoi se vor prabusi.


Nenorocire este ce se intâmpla cu casele oamenilor sarmani, luate de ape. Case fara termopane, fara mobilier din China, fara tablouri de Tuculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII