Ţara asta prapadita a fost cândva tara frumoaselor povesti, a doinelor si a codrilor infratiti cu românul. Astazi este tara urâtelor minciuni, a manelelor; iar codrii s-au facut frati cu sirianul Omar si cu altii. Pâna si codrii emigreaza!
Marin Sorescu povesteste intr-o poezie despre o bunica ce avea niste riduri, pe care le tinea intr-o cutie de chibrituri si le aseza pe frunte când se supara. Nepotul neastâmparat le-a gasit si si le-a potrivit pe frunte. „De-atunci bunica-i o copila / Nepotului ii plângi de mila / Dintii si-a scos cu clestile / Si nu-i mai plac povestile“. Ca sa nu-mi plâng singur de mila, mi-am facut o poveste; pe care v-o spun si dumneavoastra, cu speranta ca n-o sa va placa.
Rosu Imparat si Imparateasa Elena priveau ingrijorati cum in jurul lor cadeau vechile imparatii. In vremea asta Ilici, viclean fecior de casa, uneltea sa le ia tronul. Si a chemat niste balauri. Care i-au dus pe Rosu Imparat si pe Elena Imparateasa intr-un târg numit Oviste si i-au rugat sa moara; ceea ce ei au facut cu multa placere. Ilici i-a chemat din nou pe balauri si le-a spus: „Pentru ca imparatia mea sa dureze trebuie sa urmam exemplul mesterului Manole“. Balaurii au inteles si au alergat iute si au omorât o groaza de oameni nevinovati; un balaur a alergat atât de iute incât a cazut si si-a rupt laba, fiind nevoit sa si-o puna in ghips. In timp ce oamenii isi plângeau mortii, Ilici Imparat s-a suit repede pe tron. Si a domnit ani multi, cu dragoste fata de tara; pe care n-a vândut-o, ci a dat-o cadou slujitorilor sai. A avut grija de popor, pe care l-a aparat cu indârjire de dusmanii lui (ai lui Ilici), cum ar fi: mosieri, capitalisti, intelectuali, tineri, golani. Pentru a face lumea mai frumoasa, a chemat spiridusii negri din maruntaiele pamântului ca sa planteze flori in Piata Universitatii. Ceea ce ei au facut cu multa constiinciozitate, mobilizati de cântecul „presarati pe-a lor morminte, ale laurilor flori“. A avut grija si de curteni, carora le-a spus: „furati cât puteti, numai sa nu se afle fiinca atunci voi fi nevoit sa va cert si sa ma prefac indignat“. Un timp a venit in locul lui Scârbit Imparat, dar Ilici s-a intors in triumf. Iar când i s-a terminat sorocul de imparatie, a vrut sa-l puna urmas pe copilul sau de suflet, Arogantul. Dar, din Marea Neagra, care era lac rusesc, iar acum e lac româno-american, a iesit un rechin furios si negru-n cerul gurii si le-a furat tronul. „Orologiul bate noaptea jumatate/ La vila la poarta cine oare bate/ Eu sunt draga Nina, sotul tau iubit/ Si de la Congres ma-ntorc umilit“. Si Ilici a ramas lânga Nina si s-a apucat sa citeasca Biblia. De unde a aflat de homosexuali, si tare s-a mâniat. Iar Arogantul are atâtea probleme ca nu mai poate dormi; nu poate pune geoana pe geoana!
Rechin Imparat a promis poporului, pentru consum, pesti mari, ca sa traiasca bine. Poporului i-a placut povestea asta; care a ramas poveste… Iar lui Rechin Imparat i-a placut povestea „Punguta cu doi bani“. Dar intr-o varianta moderna in care, in loc de Cocos gasim o gaina.
Aici se termina povestea; deocamdata. Am incercat sa simulez un fel de veselie trista, pentru a ascunde lacrimile necesare sufletelor noastre. Pentru aceia care, in zilele in care sarbatorim Nasterea Domnului, s-au jertfit pentru nasterea unei noi Românii. Ceea ce insa nu s-a intâmplat.
Jertfa lor ca si sperantele noastre s-au dus pe apa sâmbetei!
