Vara politica a fost confuza. Au existat, mai intâi, o isterie care pregatea alegeri anticipate si baletul primului ministru pe tema demisiei, apoi inundatiile au maturat toate calculele asezând peste ele un mâl gros de patetism si demagogie. Toamna a debutat cu trecerea unui Rubicon dâmbovitean. Alianta portocalie a aruncat zarurile si a decis, foarte sigura pe ea, ca-i va scoate din fotoliile de presedinti ai camerelor legislative pe Adrian Nastase si pe Nicolae Vacaroiu. Va amintiti taraboiul? Bogdan Olteanu, la liberali, finul d-lui Tariceanu, si Radu Berceanu, la PD, isi si comandasera, poate, cartile de vizita cu noile demnitati.
Acum, dupa ce au cazut nu numai primele brume, ci si primele zapezi, in acest final de toamna cu cer rece si copaci zdrentuiti, atmosfera e mai tulbure ca oricând in ultimii ani. Ne obisnuisem cu apatia strazii, care n-a dat griji guvernului Nastase (poate si din pricina ca PSD le-a facut diverse „placeri“ liderilor sindicali), si iata ca, dintr-o data, a erupt un val de greve. Surprins, chiar usor naucit, guvernul a reactionat ca la inundatii. Adica, diletant. A ignorat si posibilele urzeli din culise (in cazul grevei de la metrou), si faptul ca resemnarea nu e niciodata definitiva. Potrivit unor speculatii, razboiul dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria n-ar fi nici el strain de aceasta toamna tulbure.
Dar ce mai e limpede, azi, la noi? Unicul lucru sigur e ca apropierea iernii va radicaliza si mai mult spiritele, intrucât facturile la caldura vor impinge, in multe case din România, cutitul mai aproape de os. Se vorbeste ca minerii se pregatesc de o noua „excursie“ la Bucuresti. Unii o dau ca sigura. Eu prefer sa am indoieli. Minerii stiu si ei ca nu vor mai fi primiti cu flori. In plus, n-as vrea sa cred ca istoria se repeta.
Sunt si dovezi ca timpul nu sta pe loc. Dupa cum arata topul celor mai bogati români, publicat, recent, de revista „Capital“, numai in ultimul an averile adunate de 300 dintre compatriotii nostri au crescut, ajungând acum sa insumeze 16 miliarde de dolari. In acelasi an, milioane de români saraci au devenit si mai saraci, iar cei care erau deja sub pragul saraciei vor fi vazuti mai des cautând prin gunoaie, daca nu vor lua drumul pribegiei. Doar Curtea Constitutionala tine sa ne demonstreze ca, in fata ei, timpul e neputincios. Se izbeste ca de o stânca de robele d-lor Petre Ninosu, Ion Predescu (fosti ministri in guvernul Vacaroiu) si Acsinte Gaspar (fost ministru in guvernul Nastase) sau a d-lui Stanoiu (sotul d-nei Rodica Stanoiu). Onorabila Curte nu s-a sfiit sa spulbere visurile de marire ale liberalului Olteanu si ale democratului R. Berceanu. Dupa o batalie ridicola in care, in parlament, nu s-a discutat decât despre niste regulamente, aruncate acum la cos ca „neconstitutionale“, trupele portocalii au fost nevoite sa se retraga pe vechile pozitii. Descumpaniti, liberalii si democratii s-au plâns ca hotarârea Curtii era previzibila si au reluat atacurile impotriva ei, reamintind ca sapte, din cei noua membri ai instantei care apara „puritatea“ legilor, la fel cum zeita Nemesis veghea la grecii antici ordinea in univers, sunt legati prin fire groase de PSD. Asa o fi. Dar daca hotarârea Curtii Constitutionale era „previzibila“, ce rost a avut tot circul din parlament? De ce, in loc sa se discute despre legile necesare integrarii noastre europene, s-a batut apa in piua, in mod absurd, si inutil, pe chestia regulamentelor? Nimeni din Alianta portocalie n-a socotit necesar sa ne dea o lamurire.
De altfel, n-ar trebui sa ma mir. Nu e singura poveste penibila din aceasta toamna tulbure. Lupta care se da inlauntrul Aliantei intre insi care, in urma cu un an, umblau imbracati in pufoaice portocalii si se imbratisau e inca si mai penibila. Singurii care-si freaca mâinile de bucurie, pe margine, sunt mai-marii din PSD. Acum, PSD nu mai e obligat sa se „reformeze“.
