Scriu aceste rânduri inca sub impresia duelului fotbalistic al planetei de sâmbata noapte, acest senzational meci Real – Barcelona, 0-3, numit pe buna dreptate „El Super Clasico“. Lectia de fotbal de pe „Santiago Bernabeu“ nu poate fi rezumata intr-un editorial si nu acesta-i subiectul celor ce urmeaza. Fotbalul lor parea dintr-un film, ca sa zic asa, iar magia lui Ronaldinho, probabil, din secolul urmator…
Ce legatura exista insa intre „Santiago Bernabeu“ si Universitatea, asa cum am denumit editorialul de astazi? Suporterii vechi ai „Craiovei Maxima“ isi amintesc ca un fotbalist oltean a amutit 100.000 de spectatori spanioli de pe celebrul „Santiago Bernabeu“ printr-un gol fabulos inscris in poarta nationalei Spaniei! Zoli Crisan a marcat printre picioarele portarului Iribar! Este vorba de partida Spania – România, 1-1, din aprilie 1975, intâlnire oficiala din preliminariile CE ’76. Dupa golul de pe „Santiago Bernabeu“, peste o luna, intr-un alt meci oficial, România- Danemarca 6-1, Crisan a mai inscris doua goluri, iar peste inca o luna a facut senzatie pe „Central“ din Banie: Universitatea – Dinamo 3-0, doua goluri ZoIi! O, tempora…
Si acum sa revenim la realitate, la oltenii din anul de gratie 2005. Fireste, deziluziile ne pot face amari, rai si uneori chiar pacatosi. Si dupa etapa de sâmbata, Universitatea a ramas lidera si, dupa toate probabilitatile, are asigurata prima pozitie in B2 la finalul turului. Zic asta deoarece nu cred ca Dinamo II ar putea sa ne incurce socotelile in ultima etapa a turului. Destul ne-au pus piedici „lanterna rosie“ (FC Sibiu) si o echipa venita din Divizia C (CSM Râmnicu Vâlcea)… Important este, cum spuneam, ca suntem tot pe primul loc, iar in ultima partida oficiala a sezonului, meciul cu „câinii rosii“, suporterii vor umple stadionul pentru a-si incuraja si felicita idolii.
Ce s-ar mai putea scrie despre Universitatea? Fara suparare: avem nevoie totusi de intariri in retur, adica de un PIC de fotbalisti. Asta pentru a fi siguri ca obiectivul, repromovarea in Divizia A, nu va fi in pericol in retur.