Spitalul din Poiana Mare intra iar in actualitate; cum a fost si cu ocazia diverselor alegeri când a fost prima circumscriptie din tara care a terminat votarea, chiar dimineata devreme si fara nici un absent. Apoi unele organizatii internationale au acuzat conditiile de tratament si vietuire ale bolnavilor. Lucru infirmat de oficialitatile locale, care, in vizitele inopinate anuntate din timp, au constatat contrariul; dar si starea grava de sanatate a pacientilor, dovedita de faptul ca unii dintre ei au afirmat ca au prea multa mâncare si prea multa carne. A venit apoi domnul nou ministru care a afirmat ca spitalul trebuie inchis fiindca nu e productiv; desi, numai in ultimele doua luni, s-au inregistrat 17 decese… Apoi s-a revenit, spunându-se ca numai bolnavii care au comis fapte penale grave sunt neproductivi. Mai lipseste sa vina organizatii care se ocupa cu respectarea drepturilor omului si sa afirme ca este injust ca unii sa fie internati la Poiana Mare, iar altii sa fie liberi si chiar sa ocupe posturi de raspundere.
Multe alte spitale din România sunt in situatii similare cu cea a Spitalului din Poiana Mare; functioneaza in cladiri vechi si insalubre, fara instalatii sanitare si de incalzire corespunzatoare, fara medicamente, cu personal prost platit, si asta din când in când, apatic si lipsit de entuziasm. Care ar fi solutiile propuse? Ori inchiderea lor (dar ce faci cu bolnavii si cu personalul aferent care ramâne fara mijloace de subzistenta?), ori privatizarea lor, pentru a deveni profitabile si nu consumatoare de fonduri bugetare. Dar privatizarea ar insemna ca din contributia baneasca a bolnavului sa se asigure plata personalului, costul medicamentatiei si al cheltuielilor de intretinere si sa mai si ramâna fonduri suficiente pentru modernizarea spitalului. Câti cetateni isi pot permite sa suporte asemenea costuri? Din nou apelam la forme fara fond; vrem functionarea corespunzatoare a institutiilor, ca in capitalism, pe fondul saraciei noastre endemice. Asa ca, vom fi nevoiti mult timp sa subventionam din bugetul nostru debil multe institutii necesare, diminuând posibilitatile dirijarii unor fonduri suficiente pentru dezvoltarea sociala si economica; si vom lungi astfel saracia noastra si asa atât de accentuata… Vina principala pentru starea actuala critica, periculos de apropiata de o criza generala majora, ii apartine clasei noastre politice, care vreme de 15 ani a fost preocupata de propriile interese in locul celor ale tarii; astfel problemele s-au aglomerat, s-au acutizat, iar rezolvarea lor ar necesita o politica economica extrem de dura. Pe care nu stiu daca oamenii o vor putea suporta; mai ales fiindca nu vor fi deloc siguri ca sacrificiile cerute nu vor folosi la inavutirea celor deja inavutiti sau care vor sa ajunga si ei astfel.
Umbra Poienei Mari se intinde uriasa, peste tot si peste toti. Politicienii continua spectacolul penibil si incurabil al certurilor reciproce, cautând sa ne convinga ca asa o cere interesul national. Si ca fiecare e mai bun decât celalalt; pe când oamenii cred contrariul. Escrocii continua sa ne fure, spunând ca astfel ne scutesc de riscurile unor posibile boli de nutritie care ar putea fi cauzate de o alimentatie excesiva. Se dau telefoane oficiale când trebuie si mai ales când nu trebuie. Parlamentarii si-au votat ajutor de inmormântare de 70 de milioane, incercând sa ne convinga de o eventuala indreptare a lucrurilor; dar slaba nadejde. Dupa cât muncesc si dupa conditiile lor de trai, slabe sperante de a folosi aceste ajutoare. Al mare e mereu nemultumit de presa, desi Elena mai vine pe la palat. Am vazut asta aseara la TV; am doua televizoare, pe care le privesc simultan. Pe unul privesc programele politice, iar pe celalalt, pentru suportabilitate, privesc programe artistice. Aseara, pe un televizor era filmul „Suspecti de serviciu“, iar pe celalalt „Cap si pajura“.
Citesc in Gazeta de azi ca s-a hotarât sa se extinda Spitalul de la Poiana Mare; lucru care mi se pare intelept. La câti suntem, si mai ales la câti vom deveni daca lucrurile nu se schimba, masura e necesara. O sa dau si eu un telefon sa-mi rezerv un loc.
