„In pofida unor indelungate negocieri in cadrul celor de-a doua si a treia analize, nu s-a ajuns la nici un acord, iar acordul s-a rupt in acest moment.“
Fraza din debutul discursului tinut ieri, 31 octombrie, 2005, de catre reprezentantul Fondului Monetar International, poate reprezenta anuntul privind prabusirea Guvernului Tariceanu, daca nu chiar cel privind alegerile anticipate. Si cind spunem aceasta nu ne referim la notele evidente ale momentului:
1) daca nu ma insela, ruperea acordului cu FMI e o premiera in ultimii 15 ani de tranzitie. Guvernarea CDR, ramasa in istoria postdecembrista, drept reper in materie de brambureala economica, nu reusea sa ajunga la incheierea unui nou acord cu FMI. In nici un caz, aceasta guvernare n-a atins performanta de a rupe acordul cu FMI.
2) in ultimele zile, premierul si ministrul de finante s-au referit la posibilitatea unui esec al negocierilor. N-au facut-o insa de mai mult timp, astfel incit sa pregateasca opinia publica pentru eveniment. Dar, mai ales, n-au adus argumente convingatoare in favoarea tezei ca nu mai avem nevoie de un acord cu FMI. Astfel ca ruperea acordului n-a aparut românilor drept urmarea unei decizii a Guvernului României, ci drept urmarea unui esec de proportii al Guvernului.
Cind vorbim de un anunt privind anticipatele, ne referim la fondul problemei. Altfel spus, la discursul tinut de reprezentantul FMI la conferinta de presa. Apelind la mijloace simple de comunicare, mai putin obisnuite la un economist, reprezentantul FMI a facut un veritabil rechizitoriu al guvernarii de zece luni a actualei coalitii.
Esenta discursului?
Introducerea cotei unice de impozitare a fost un dezastru pentru România.
Din urmatoarele puncte de vedere:
1) cota unica de impozitare a dus la scaderea sumei colectate pentru buget. Era previzibil ca asa se va intimpla. Sub presiunea Aliantei D.A., actuala Coalitie a impus introducerea cotei unice de impozitare imediat dupa ce s-a format Guvernul Tariceanu. Masura avea insa proportii revolutionare pentru economia româneasca. Era clar ca o astfel de masura nu se ia de pe o zi pe alta. S-ar fi impus un anume timp de studiere a realitatilor de pe pozitiile de forta politica ajunsa la guvernare. Acest timp ar fi dat mai intii posibilitatea adaptarii organismelor de colectare a impozitelor la noua situatie. Aceasta, deoarece cota unica, redusa atit de drastic, presupunea eficientizarea la maximum a activitatii de colectare a impozitelor. Cota anterioara nu era nici ea strinsa la maximum. Fiind insa mare, autoritatile colectau, totusi, o parte. O parte care era mult mai substantiala decit cea strinsa prin cota unica si redusa.
2) cota unica a dus la cresterea consumului. La vremea respectiva, multi analisti economici au atras atentia asupra acestui pericol. Liderii Aliantei D.A. au raspuns ca banii ramasi firmelor vor fi investiti in productie.
Nu trebuia sa fii cine stie ce economist ca sa-ti dai seama ca domnii cu pricina se aflau intr-o mare eroare.
România n-are o economie de piata autentica. Cei mai multi dintre oamenii nostri de afaceri sint niste gainari care si-au propus sa se pricopseasca rapid cu vile, salupe de agrement, amante de extractie televizionistica, masini de lux de ultimul racnet. Era de asteptat ca banii ramasi prin coborirea cotei de impozitare sa fie viriti in bunastarea lor ostentativa si nu in investitii productive.
La zece luni de la instalare, ruperea acordului cu FMI e o lovitura mortala data Guvernului Tariceanu. Venita dupa scandalul Rompetrol, dupa dezvaluirile Elenei Udrea privind interventia lui Calin Popescu Tariceanu la procurorul general in cazul Dinu Patriciu.
Guvernul Tariceanu se afla intr-un moment dramatic.
Traian Basescu tace.
De ce oare?
