Cine fura carti?

Avem, se pare, o capacitate nelimitata de a suporta, de a sta „supt vremi“, vorba cronicarului. Cativa ani, dupa decembrie ’89, am contrazis acest „specific“. Se organizau manifestatii aproape in fiecare zi, se vorbea rastit, ultimativ, pasional. Nimeni nu asculta pe nimeni, fiecare se asculta doar pe sine, dar vacarmul era cotidian. De cativa ani, agitatia

s-a potolit. Nu mai zangane geamurile de la Palatul Victoria. Societatea romaneasca s-a cufundat in lehamite, in oboseala asteptarilor inselate, intorcandu-se la „filosofia supravietuirii“. Fiecare se descurca asa cum poate. „Anormalul“ a ajuns, prin banalizare, sa para „normal“.

Explicatia sa fie doar fatalismul nostru proverbial? Sau sa fie la mijloc o tendinta de a ne amagi prin speranta ca raul trebuie sa aiba un capat, ceea ce ii face pe romani sa nu aprecieze ingrijorarile, sa-i vada cu ochi rai pe sceptici si pe pesimisti chiar cand ei isi motiveaza logic opiniile? Sau cauza se afla in obisnuinta noastra de a ne impaca, in cele din urma, cu orice, gratie traditiei autohtone care „insenineaza“ dramele cu putina bascalie? E greu de gasit un singur raspuns, de aceea ma grabesc sa trec la o exceptie.

Zilele trecute, am aflat, rasfoind ziarele, un fapt uluitor.

Iata-l, relatat pe scurt. La Moneasa, in judetul Arad, exista un librar orb. Un librar orb care „citeste“ cu ajutorul casetelor audio mai multe carti, probabil, decat citesc, la un loc, parlamentarii si ministrii nostri. „Cartile sunt viata mea, a declarat librarul orb. Am o «biblioteca» (o fonoteca, de fapt) de multe mii de titluri“. Molipsind cu pasiunea lui si niste tineri (studenti acum la Facultatea de Filosofie din Timisoara), Ioan Timis Palatinus, cum se cheama acest om, indragostit de carti desi nu le poate decat „auzi“, a deschis o librarie la Moneasa. „Obiectivul meu – s-a explicat el – nu e sa fac bani din carti. Am vrut sa demonstrez ca, in timp ce librariile mor la oras, eu pot sa fac treaba la tara. Cat despre primejdia de a mi se fura din carti, nu-mi e teama. Cine fura carti in ziua de azi? Daca as vinde alcool, ar fi altceva“.

Trei lucruri m-au tulburat in acest, aparent, „fapt divers“. Mai intai, ironia amara din el. Conform ultimelor date statistice, numarul cititorilor virtuali pe care pot conta azi, la noi, editurile si librariile n-ar depasi 100.000. Deduc de aici ca milioane de compatrioti cu vederea normala, care nu trebuie sa se chinuie cu lecturi de pe casete, traiesc, acum, fara sa simta nevoia de a lua, din cand in cand, o carte in mana, in vreme ce un roman orb are o biblioteca fabuloasa. Apoi, acest librar orb spune: scopul meu nu e sa fac bani din carti. Si spune asta cand? Si unde? Intr-o tara si intr-o vreme in care banii tin loc de idealuri, de valoare, de orice. Poti sa fii, la aceasta ora, la noi, semidoct, escroc, mitocan, chiar canalie. Daca ai suficienti bani, nu ai nevoie nici de cultura, nici de bun simt, nici de caracter. Obtii tot ce doresti cu ei. Chiar si un loc in parlament. Banuiesc ca nu numai in Romania mitologia banului a ajuns sa domine totul, dar la noi aceasta criza a valorilor, a reperelor, a idealurilor, a luat forme de-a dreptul hidoase. In fine, ceea ce m-a tulburat cel mai mult a fost intrebarea rostita de librarul orb care nu se teme de hoti: „Cine fura carti in ziua de azi?“ Si trebuie sa recunoastem ca are dreptate. In Romania, azi, se fura, din cate aud, pana si sine de cale ferata sau cabluri electrice din retea. Se fura fonduri de la Uniunea Europeana, se fura sperante, se fura tot ce are, cat de cat, pret. Dar cine e interesat sa fure carti? Cartile nu mai sunt la noi nici, macar, un lux. Sunt o marfa fara valoare.