Zbenguiala cu referendumul a asurzit toata lumea jurnalistica & politica. A fost o saptamina de risu’-plinsu’, cind s-a trecut de la extaz la agonie. Sau mai curind invers. Politicienii au scapat cu fata curata, dupa ce o zi au dansat pe o muchie de cutit foarte ascutita. Guvernul si PSD mai ales au tremurat. Lumea s-a repezit intr-un elan patriotic, cu umbrele deschise, in paltoane, prin zloata si frig, sa salveze patria. Cu mic, cu mare la urne. Vorba presedintelui Iliescu, „taranul a dat dovada ca e mai constient“. Orasenii, ca de obicei, circotasi, mistocari, lenesi, au ramas prin circiumi, la televizor, zicind: hahaha!!! A fost salvat in ultimul ceas ce mai era de salvat, adica usa aia care duce spre Europa! Bravos natiune, halal sa iti fie! Sa recunoasteam ca softurile au lucrat elegant si discret si bine, si in mare graba duminica. Se stie ca avem niste experti in computere, mama-mama, de se bat pe ei Bill Gates si toata America din Silicon Valley. Si parca sta cineva sa numere acum. Chestia si parachestia e ca am facut un pas mare spre Europa. Scopul scuza mijloacele. Fumeaza chistoacele. Avem ce ne trebuie ca sa continuam negocierile, sa fim inclusi in NATO. Aratam ca niste elevi premianti. Exercitiul democratic a fost trecut cu brio. Pina si opozitia tace chitic. Fistecare s-a facut mic. Asteptam totusi coronita.
Ma si intreb daca aceia care au absentat de la urne voiau sa ne integram cu Coreea de Nord, cu Bangladesh. Asa ca sa nu fim prea certareti din fire. Bine ca am scapat! Am iesit la vopsea. Nici prin alte parti inghesuiala la urne nu e mai mare. Referendumurile se organizeaza, din pacate, in week-end-uri, cind lumea sta prin gradina, prin casa, cu familionul, cu gratarele prin curti, la iarba verde, sau cu amantele prin moteluri. Asa ca sa nu ne pripim cu concluziile. Cui ii place sa fie deranjat cind ii e lumea mai draga? Totusi, daca stam strimb si judecam drept, o panica, un frison au trecut pe la politicieni. Ce parea ceva banal, cenusiu s-a transformat in ultima saptamina intr-un carnaval, un vodevil, un joc de artificii. Care mai de care a iesit in fata sa exprime o parere mai desucheata decit alta. Unii au devenit guralivi ca sa se dea drept fortosi. Si-au facut numarul personal. Altii si-au salvat pielea pusa la murat. Au devenit brusc europeni de ocazie, dupa ce au facut totul invers pina mai ieri. E un entuziasm mortal printre convertitii de ultima ora la religia Bruxelles. Altii s-au dat mari ca sa ingrase porcul in Ajun, ca tot romanul verde. Sa ii vada sefii, sa isi faca loc pe liste pentru la anul. Pina la urma, totul a fost un exercitiu de toamna, pentru alegerile din 2004. Am auzit zanganit de sabii.
Ce-o sa iasa de aici vom afla numai miine. Staff-urile se pregatesc pentru analize minutioase. Fiecare a vazut cam ce forta are, cam de ce oameni dispune. Jurnalele au pentru o saptamina un subiect vandabil de rumegat. De pilda, sa raspunda la intrebarea daca a fost sau nu frauda? Cine nu se va mira ca simbata statea biata Romanie pe 10% si duminica am sarit hop-asa la 54%? Apoi cine a cistigat din treaba asta? Proeuropenii? Sau PRM a luat ceva in greutate? Cum se plaseaza opozitia, atit de neclara totusi in aceste zile? Prezenta scazuta la urne echivaleaza cu un vot de blam pentru guvern si PSD? Absenteismul de acum il anunta pe cel de la alegerile din 2004?
Moldova si Muntenia au fost mai harnice, desi sint cele mai sarace. Ce va sa insemne asta? Taranii s-au incolonat disciplinati si au mers sa depuna votul. Citi dintre ei au citit Constitutia? Transilvania a ramas in expectativa. Ca si orasele, mai ales cele mari. Publicul informat a cam tacut. Dar analizele abia incep.
Uuuf, am scapat!
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei