LA TREABA!

Conferinta de la Copenhaga mi-a lasat totusi un gust amar. Au fost primite zece state – cea mai importanta largire a UE. O singura Europa, este evident acest trend. Pentru a face fata sfidarilor secolului XXl, Occidentul a realizat ca trebuie sa se extinda mult la est. Are nevoie sa construiasca un continent care nu este numai geografic, ci si politic si economic. Asa se face ca intr-un gest spectaculos, dintr-o singura miscare, UE are zece membri in plus. Masura era pregatita demult, dar asta nu micsoreaza cu nimic caracterul ei spectaculos. Copenhaga este acest moment crucial. Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Republica Ceha, Cipru pe jumatate si Malta au trecut cu bine momentul. Turcia, in ciuda presiunilor americane, mai asteapta un tur. Bulgaria si Romania, in 2007.

Aici vine si tristetea autorului acestor rinduri. De ce Romania nu este pe lista? Ne-am grabit sa salutam faptul ca ni s-a dat foaia de parcurs si am considerat faptul un mare succes. Nu este, trebuie sa o spun. Sigur ca decit nimic, mai bine si atit. In fond, Romania va primi 860 de milioane de euro in 2004, 931 de milioane in 2005, si un miliard de euro in 2006. Sa spunem ca este mai mult decit ne-a acordat FMI in 12 ani, dublu chiar, si cam aceeasi suma cit ne-a „dat“ Banca Mondiala. Sintem asistati, asadar. Numai treaba sa facem. Sa nu mai lincezim prefacindu-ne ca facem reforme. Si mai important este altceva. UE a dat o data fixa pentru integrare, 2007. La Bruxelles, acum citeva luni nu era vorba de asa ceva. Atunci doar s-a luat nota de intentiile Romaniei. Am facut un pas mare. UE s-a angajat sa ne deschida usile de acum in aproape 5 ani. Pentru asta cineva plateste din greu efortul nostru. E o decizie politica. Se cauta o Europa mare si unita. Nu putem ramine pe dinafara nici daca am vrea.

Dar este un pret pe care oficialitatile noastre au uitat sa il sublinieze. Sau au facut-o cu o jumatate de gura. Pretul este un program de reforme radicale, care trebuie infaptuite, nu doar votate. Si trebuie facute in termen scurt. Cam ce nu s-a facut in 13 ani va trebui acum sa ducem la capat pina in 2007. Ni se cere expres sa devenim o economie de piata functionala, sa asiguram o schimbare de proportii in justitie, mai ales in ceea ce priveste independenta ei, si, de asemenea, ni se cere ca administratia sa fie modernizata. Ni se cere insistent, pe toate canalele, oficiale si neoficiale, eradicarea coruptiei. Cum vedem pretul e foarte mare. Politicienii nostri au dat din cap a incuviintare. Am indoieli in ce priveste realele lor intentii si mai ales capacitatea lor de a rezolva atitea probleme complicate dintr-o data. O faceau, daca era usor, in toti acesti ani de dupa 1989. Azi am fi fost pe lista celor admisi. Nu stateam pe la usi sa ne multumim cu atit de putin. Nu eram fericiti pentru simplul motiv ca nu sintem alungati ca niste ciini din lumea buna.

Tristetea mea vine de acolo, ca ne dam acum seama cit timp am pierdut cu prostii. Unele dintre ele de-a dreptul tragice. Mineriadele de pilda. Altele se datoreaza taraganelii. Altele, dorintei birocratilor mari si mici, a multor politicieni, de a se inavuti. Ei au tinut schimbarile necesare pe loc ca sa poata jefui in voie tot ce le-ar cadea in mina. Toate astea au incetinit ritmul normal al transformarilor. Altii au reusit. Putem privi lista statelor admise ca sa vedem cine. E invers ca in basme.

Noi crestem in zece ani cit altii intr-unul. Asa sintem noi mai breji, mai romani verzi, mai destepti. Cind avem timp sa ne ocupam de ce ne intereseaza. Cind ne intereseaza? Ar trebui sa stim ca va fi o perioada foarte grea din punct de vedere social si economic. Ca nu vor lipsi crizele politice. Dimpotriva. Povestea cu alegerile anticipate este prima criza politica in perspectiva UE/2007. Pina la urma, cursa contracronometru in care am intrat va fi alergata de noi, nu de Europa. Ea ne va incuraja din tribuna. Atit. Putem sa ajungem la finis sau sa abandonam pe parcurs. In acest caz disperat ni se va face respiratie artificiala, ni se vor administra fortifiante. Dar de ajuns tot ajungem. Nu avem incotro. Asa ca, mai bine, la treaba!