14.5 C
Craiova
joi, 2 octombrie, 2025
Știri de ultima orăMagazinUn bărbat din Germania și-a ucis tatăl, și-a rănit mama și fiica, a dat foc la casă, apoi s-a sinucis

Un bărbat din Germania și-a ucis tatăl, și-a rănit mama și fiica, a dat foc la casă, apoi s-a sinucis

Un bărbat de 57 de ani din München și-a ucis tatăl, și-a rănit mama și fiica, și-a incendiat casa părintească apoi s-a sinucis. O scrisoare găsită la fața locului sugerează că gestul ar fi fost provocat de un conflict familial privind moștenirea.

Tragedia a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, în cartierul Lerchenau, din nordul orașului München. În jurul orei 4.40, mai multe explozii au zguduit zona, iar martorii au semnalat și focuri de armă, potrivit publicaţiei Bild. Pompierii au fost chemați de urgență după ce un imobil a fost cuprins de flăcări, iar în străzile din jur mai multe mașini au fost incendiate.

Potrivit poliției, un bărbat de 57 de ani și-a împușcat mortal tatăl, și-a rănit mama de 81 de ani și fiica de 21 de ani, înainte de a incendia casa părintească. Cele două victime rănite au fost transportate la spital.

Scrisoare de adio și ipoteza unui conflict pentru moștenire

Autoritățile au găsit o scrisoare lăsată de atacator, care indică faptul că un conflict legat de moștenirea familiei ar fi stat la baza tragediei. După atac, bărbatul ar fi plecat de la locul faptei și s-ar fi sinucis în apropiere de Lerchenauer See, la câteva minute distanță cu mașina.

Poliția a descoperit un rucsac cu o încărcătură explozivă asupra sa, care a trebuit ulterior dezamorsată de echipele speciale.

Conform presei germane, în locuința incendiată au fost găsite dispozitive explozive improvizate. Specialiștii în dezamorsare au lucrat ore întregi pentru a le neutraliza.

La scurt timp, autoritățile au intervenit și într-o a doua locație, în districtul Starnberg, la locuința atacatorului. Echipele speciale SEK Bayern au pătruns în imobil la ora 11.52, după ce zona a fost complet evacuată și verificată pentru eventuale capcane explozive.

Amenințare indirectă la adresa Oktoberfestului

Anchetatorii au descoperit în casa suspectului o scrisoare de revendicare care conținea o „amenințare nespecifică cu explozibili” referitoare la Oktoberfest, celebrul festival al berii din München.

Din motive de siguranță, autoritățile au decis suspendarea temporară a deschiderii festivalului, programată pentru miercuri dimineață. Terenul de desfășurare a evenimentului a fost închis pentru verificări până la ora 17.00.

Citeşte şi: Copil în stare gravă după ce a fost accidentat pe trotuar de o mașină intrată pe contrasens

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS