Într-o dimineață caniculară de început de săptămână, la stația Imjingang – ultima stație a metroului metropolitan din Seul, aflată cel mai aproape de Coreea de Nord – s-a strâns o mulțime neobișnuit de mare. Printre activiști și polițiști, atenția tuturor era îndreptată către un singur om: Ahn Hak-sop, un fost prizonier de război nord-coreean, în vârstă de 95 de ani, care își dorea să își petreacă ultimele clipe în țara natală.
Domnul Ahn numea această încercare „ultima călătorie”: visul său era să fie înmormântat în Coreea de Nord, după ce își trăise aproape întreaga viață în Sud – adesea împotriva voinței sale. Planul nu s-a împlinit, deoarece autoritățile sud-coreene au transmis că nu exista timp suficient pentru a organiza trecerea oficială a frontierei. Totuși, bărbatul a ajuns cât de aproape a putut.
Slăbit de edem pulmonar, nu a putut parcurge drumul de 30 de minute până la Podul Unificării, una dintre puținele treceri între cele două state. A coborât din mașină la circa 200 de metri de pod și, sprijinit de doi voluntari, a parcurs pe jos ultima bucată de drum. Ținea în mână un steag nord-coreean – imagine extrem de rară și șocantă în Sud – și a rostit câteva cuvinte emoționante:
„Vreau doar ca trupul meu să se odihnească într-o țară cu adevărat independentă. O țară liberă de imperialism.”
Tinerețe sub semnul războiului
Ahn Hak-sop avea 23 de ani când a fost capturat de sud-coreeni, în aprilie 1953, cu puțin înainte de armistițiul care a încheiat războiul coreean. Se alăturase Armatei Populare Nord-Coreene ca ofițer de legătură, convins de propaganda conform căreia Sudul ar fi declanșat conflictul.
A fost condamnat la închisoare pe viață, dar a fost eliberat după 42 de ani, grație unei amnistii de Ziua Independenței Coreei. Ca și alți prizonieri nord-coreeni, a fost stigmatizat drept „roșcat”, etichetă care l-a împiedicat să se integreze social și profesional.
Într-un interviu acordat BBC, își amintea că statul nu l-a sprijinit și că a fost supravegheat ani de zile de agenți. A încercat să își refacă viața, s-a căsătorit și a crescut un copil în plasament, însă nu a simțit niciodată că aparține cu adevărat.
Între două lumi
Deși în anul 2000 i s-a oferit șansa de a se întoarce în Nord, alături de alți foști prizonieri, Ahn a refuzat. Era convins că acceptarea ar fi echivalat cu o victorie pentru americani, pe care îi considera responsabili pentru divizarea peninsulei și menținerea Sudului sub influență străină.
Convingerile sale au rămas neclintite: Ahn a continuat să creadă propaganda regimului Kim și să vadă în SUA principalul obstacol în calea reunificării.
O viață marcată de suferință
În închisoare, i s-a cerut de mai multe ori să semneze un document de „convertire”, prin care să renunțe la ideologia comunistă. Refuzul său i-a adus umilințe și torturi, confirmate ulterior de Comisia pentru Adevăr și Reconciliere din Coreea de Sud.
„Ori de câte ori îmi recăpătam cunoștința, primul lucru pe care îl verificam era dacă am mâinile murdărite de cerneală roșie. Dacă nu exista, mă gândeam: «Am câștigat». Și mă simțeam mulțumit”, povestea el.
Ultimele convingeri
Deși Coreea de Nord a trecut prin foamete, izolare și numeroase crize, Ahn a respins constant criticile la adresa regimului, susținând că presa internațională prezintă doar partea întunecată. În schimb, a rămas dedicat luptei împotriva a ceea ce el numea „colonialism american”.
„Am trăit sub dominația japoneză atâția ani. Dar nu vreau să fiu îngropat sub colonialismul [american] nici măcar în moarte”, declara Ahn în ultimul său interviu pentru BBC.
Citește și: Modificări la paşapoartele simple temporare
